PNL l-a propus pe Ludovic Orban la Primăria Capitalei, în locul lui Cristian Buşoi

Ioana Dogaru
Politică / 22 februarie 2016

PNL l-a propus pe Ludovic Orban la Primăria Capitalei, în locul lui Cristian Buşoi

Actualizare 20:01 Orban, validat de PNL Bucureşti candidatul liberalilor la Primăria Capitalei

Comitetul Executiv al Organizaţiei PNL Bucureşti l-a validat astăzi, cu unanimitate de voturi, pe Ludovic Orban drept candidat la Primăria Capitalei, potrivit unui anunţ al preşedintelui interimar al filialei, Cătălin Predoiu, transmit surse din presă.

"În această seară, într-o şedinţă extraordinară a Comitetului Executiv al PNL Bucureşti, organizaţia PNL Bucureşti a validat în unanimitate candidatura dlui Ludovic Orban la funcţia de primar general al Capitalei. Este un vot care arată că suntem o echipă strânsă, decisă să obţină victoria în aceste alegeri", a declarat Predoiu, la Parlament.

Acesta s-a declarat încrezător în victoria lui Ludovic Orban în alegerile din iunie.

"Îl asigur şi pe el, dar şi pe colegii din PNL că nu am alt obiectiv în acest moment decât să învingem în alegerile locale", a afirmat Predoiu.

(S.A.)

----------

Actualizare 19:22 Gorghiu, despre candidatura lui Orban: "E o responsabilitate care va fi asumată de întregul partid"

Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, a declarat că nu este nimic ocult în desemnarea lui Ludovic Orban pentru a candida la Primăria Capitalei, iar susţinerea acestuia în cursa electorală va fi asumată de întregul partid, transmit surse din presă.

"Am auzit multe scenarii din spatele acestei nominalizări făcute astăzi de conducerea PNL. Nu există niciun fel de scenariu altul decât că ne dorim o soluţie foarte bună pentru bucureşteni care să vină cu o soluţie pentru Bucureşti, în opinia mea, câştigătoare. Motiv pentru care, încă o dată, alături de copreşedintele Vasile Blaga, îi mulţumim lui Cristian Buşoi că a avut înţelepciunea să pună proiectul politic peste proiectul personal. Nu este niciun fel de lucru ocult în toată această desemnare. Vom merge cu Ludovic Orban la Capitală, îl vom susţine şi noi, şi colegii de la Bucureşti. Este o responsabilitate care va aparţine şi va fi asumată de întregul partid şi sunt absolut convinsă că va coagula voturile de pe dreapta", a afirmat Alina Gorghiu, la Palatul Parlamentului.

Aceasta a adăugat că PNL va transmite electoratului bucureştean ca, în cazul în care scrutinul de la locale se va desfăşura într-un singur tur, "să voteze ca în turul II, util".

"Să ştie că singurul partid în care pot să investească votul pentru a putea bate PSD-ul care a făcut jale la Primăria Generală în ultimii opt ani aproape este PNL şi candidatul PNL", a precizat Alina Gorghiu.

(S.A.)

-----------

Actualizare 16:00 Dragnea: "Candidatura lui Orban la Capitală ne avantajează, a obţinut 11-12% data trecută"

Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat astăzi că social-democraţii sunt avantajaţi de candidatura liberalului Ludovic Orban la Capitală, pentru că acesta ar avea un capital electoral scăzut în Bucureşti, aşa cum a demonstrat la scrutinul din 2008, transmit surse din presă.

''Candidatura domnului Orban nu că ne bucură, dar ne avantajează. E un candidat care a obţinut un scor foarte mare, nu mai ştiu 11-12%, odată, când a candidat. Deci este un contracandidat serios, adică fără discuţie'', a declarat Liviu Dragnea.

Referitor la candidatul PSD pentru Bucureşti, liderul social-democrat a spus că va fi anunţat ''înainte de depunerea candidaturilor''.

''Noi o să anunţăm cât de curând. Aşa cum am spus, suntem în intervalul de două săptămâni, care încă nu s-a terminat'', a precizat el.

În cadrul şedinţei comisiei de unificare a PNL de luni deputatul Ludovic Orban a fost propus pentru a candida la Primăria Bucureşti, înlocuindu-l astfel pe europarlamentarul Cristian Buşoi.

(S.A.)

----------

Deputatul PNL Ludovic Orban a fost propus, luni, candidat al PNL la Primăria Capitalei de către Comisia de unificare a liberalilor, au precizat pentru Agerpres surse liberale.

Potrivit surselor citate, Orban este cel mai bine cotat în sondajul efectuat de PNL privind candidatura la Primăria Capitalei.

Nominalizarea trebuie validată de Biroul Politic Naţional al PNL.

PNL Bucureşti îl nominalizase pe Cristian Buşoi drept candidat la Primăria Capitalei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mai bine Orban, nu sunt din Buc.

    La 35 de ani terminase două facultăți (Medicină șiapoi Dreptul la particulară) și alte două prostioare post-univ pe care le fac politicienii pentru că dă bine.

     

    Iar în timpul acesta, acumula vreo 10 terenuri, 3 apartamente (din care unul în Bruxelles) și o casă de 900 mp. Iar în conturi, colcăie vreo 2 mil de €. 

     

    Singurele venituri consistente sunt cele de europarlamentar, de 80 de mii € în timpul a vreo 4 ani. 

    Alo, DNA? Nu vreți să îl verificați pe momâia Bușoi. Un nenorocit corupt. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb