Grupul Parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a depus astăzi, 28 mai 2015, o sesizare la Curtea Constituţională, privind OUG prin care Guvernul desfiinţează Inspecţia Muncii şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar în locul acestora va fi formată, prin comasare, o structură unică, denumită Agenţia Naţională pentru Inspecţia Muncii şi Securitate Socială, în subordinea Ministerului Muncii.
În sesizarea de neconstituţionalitate, semnată de un număr de 78 de deputaţi liberali, se arată că "Articolul 5 al OUG nr. 86/2014, încalcă alin. (1), (4) şi (6) al Art. 115 din Constituţia României, potrivit cărora delegarea legislativă către Guvern este permisă doar în domenii ce nu constituie obiectul legilor organice, iar ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate «numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată», neputând «afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie»"
Totodată, Guvernul nu a respectat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, prevăzut în alin. (4) al Art. 1 din Constituţia României, care spune că "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale", încălcând şi alin. (2) al art. 117 din Constituţia României, care spune că "Guvernul şi ministerele, cu avizul Curţii de Conturi, pot înfiinţa organe de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaşte această competenţă".
Aşadar, potrivit PNL, în cazul OUG 86/2014, Guvernul şi-a depăşit limitele delegării prevăzute de Constituţie, fiind vorba de o imixtiune nepermisă în competenţa legislativă a Parlamentului.
PNL transmite că această schimbare a fost făcută fără a exista un aviz al Curţii de Conturi, ca garanţie tehnică în luarea deciziilor politice.
"Guvernul Ponta transmite clar că tot ce mişcă in instituţii trebuie să aibă culoare politică, că nu mai rămâne niciun şef în funcţie, nici măcar în teritoriu, dacă nu are carnet PSD! Din păcate, PSD demonstrează că nu a înţeles că a face politică ALTFEL înseamnă a avea instituţii care să funcţioneze în folosul cetăţenilor, nu să fie surse de răsplată pentru oamenii de partid", se arată într-un comunicat al PNL.
Potrivit acestuia, în condiţiile în care aceste instituţii au funcţionat şi au dat un bun randament separat, "este evident că, de fapt, scopul OUG nr. 86/2014 este acela de a înlătura funcţionari publici ce ocupau în mod legitim funcţii de conducere în aceste structuri, pentru ca, sub aparenţa înfiinţării unor «funcţii noi» şi cu păstrarea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce reveneau funcţiilor desfiinţate, să poată fi creat cadrul simulat al angajării pe aceste noi funcţii a altor persoane, alese pe criteriul strict al apartenenţei politice".
PNL arată că desfiinţarea Inspecţiei Muncii nu are caracter de urgenţă şi, mai mult, în loc să îmbunătăţească activitatea din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei, o supune controlului guvernamental şi schimbărilor politice.
În acest sens, PNL se adresează Curţii Constituţionale a României cu solicitarea de a constata că dispoziţiile articolului 5 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2014 sunt neconstituţionale.