Poliţist din Constanţa condamnat la 3 ani de închisoare pentru luare de mită

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 4 februarie 2016

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa a fost condamnat, joi, de judecătorii Tribunalului Constanţa, la 3 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, informează portalul instanţei.

Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Potrivit Tribunalului Constanţa, pe lângă inculpatul Moldoveanu Ciprian Adrian, condamnat la 3 ani de închisoare, a mai fost condamnat pentru luare de mită şi inculpatul Coman Andrei Alexandru, tot la trei ani de închisoare.

Pe 9 iulie 2015, Adrian Moldoveanu, lucrător al Poliţiei Mihail Kogălniceanu, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar un poliţist local din aceeaşi localitate a fost pus sub control judiciar, după ce au fost prinşi în flagrant primind de la un denunţător suma de 600 de euro şi un telefon mobil, "cu scopul de a nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, precum şi de a crea o situaţie favorabilă cu ocazia unui proces penal aflat pe rolul Judecătoriei Constanţa", conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb