Băncile poloneze s-ar putea confrunta cu costuri de peste 5,9 miliarde de dolari, în urma conversiei în zloţi a creditelor în valută, conform unui proiect de lege care ar urma să fie trimis Parlamentului de către preşedintele Andrzej Duda după alegerile generale din octombrie, a anunţat luni publicaţia "Dziennik Gazeta Prawna", citând surse anonime, transmite Reuters.
Legea prevede ca persoanele cu credite ipotecare în valută să-şi poată converti împrumuturile în zloţi, la cursul de schimb de la data semnării contractului.
În perspectiva alegerilor generale din octombrie, politicienii încearcă să-i ajute pe polonezii care au credite ipotecare în valută. Propunerile lor prevăd ca 90% din costurile convertirii împrumuturilor să fie suportate de bănci, mai precizează sursa citată.
Proiectul a fost respins de Camera Superioară a Parlamentului de la Varşovia.
Aproximativ 550.000 de polonezi au credite ipotecare în franci elveţieni, contractate înainte de criza financiară, când zlotul polonez era relativ puternic în raport cu francul.
Din 2007, zlotul s-a depreciat cu 95%, astfel încât locuinţele polonezilor sunt evaluate mult sub nivelul preţurilor de pe piaţă în zloţi.