Marea Britanie va staţiona permanent 1.000 de militari în Polonia de anul viitor, a declarat joi seară ministrul polonez al apărării, într-o aparentă contradicţie după un anunţ britanic asupra unor planuri pentru exerciţii temporare pe teritoriul polonez, notează Reuters.
Miercuri, Ministerul britanic al Apărării a anunţat că Londra ar trimite 1.000 de militari pentru a lua parte la exerciţii de apărare în Polonia, în cadrul unui acord cu Varşovia pentru a consolida legăturile de securitate, aminteşte sursa citată.
Dar ministrul polonez Antoni Macierewicz a declarat la postul catolic Radio Maryja că Polonia şi Marea Britanie au convenit la o reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării în Scoţia că un număr de trupe vor fi staţionate permanent în Polonia, potrivit Reuters.
"Una dintre deciziile ce au rezultat din discuţiile de ieri (este) o prezenţă permanentă a forţelor britanice pe teritoriul polonez, care este de 1.000 de soldaţi ce vor fi staţionaţi permanent pe teritoriul polonez de anul viitor", a spus Macierewicz.
"Ei vor fi schimbaţi, va fi o rotaţie, dar o prezenţă permanentă de 1.000 de soldaţi", a insistat ministrul polonez.
Ministerul britanic al Apărării nu a fost disponibil imediat pentru a comenta, informează Reuters.
Varşovia, care urmează să găzduiască un summit NATO în iulie, a insistat în mod repetat pentru mai multe forţe ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord pe teritoriul polonez şi în Europa fostă comunistă, argumentând că este nevoie de un răspuns mai puternic la agresiunea Rusiei în estul Ucrainei, aminteşte Reuters.
Dar unii dintre aliaţii ei din NATO sunt reticenţi să staţioneze permanent trupe în Europa Centrală, precauţi să nu încalce un acord NATO-Rusia din 1997 cu privire la dimensiunea permisă pentru forţele alianţei în fostele ţări ale Pactului de la Varşovia, notează Reuters.
Moscova a semnalat anterior că va considera stabilirea unei prezenţe permanente a NATO la frontierele sale ca un act ostil, precizează sursa citată.
Macierewicz a considerat, cu toate acestea, că prezenţa trupelor britanice în Polonia înseamnă că o prezenţă permanentă a NATO în Polonia este "realistă".
"Nu cu mult timp în urmă ne-au spus că va fi imposibil să obţinem baze permanente, o prezenţă NATO... că este o cerere nerealistă... Ei bine, se pare că e realistă", a declarat el.
Purtătorul de cuvânt al lui Macierewicz nu a fost disponibil imediat pentru a comenta despre aparenta contradicţie cu anunţul britanic.
În afară de trupe, Marea Britanie va staţiona de asemenea o navă în Marea Baltică pentru a sprijini flota poloneză, a mai anunţat Macierewicz.
Varşovia şi Londra au fost de acord de asemenea să formeze o unitate comună de "conştientizare a situaţiei", însărcinată cu colectarea de informaţii cu privire la orice potenţiale ameninţări asupra flancului de est al NATO, a adăugat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.01.2016, 13:14)
Si cum sa contesti in atare situatie a declaratiilor, cum ca nu se repeta istoria post 1945 dar cu alti protagonisti militari desfasurati pe teritoriul unui stat care de facto este sub tutela straina (suzeranitate schimbata - "drept al unui stat asupra altuia, care, deşi are un guvern propriu, nu are autonomie deplină" dexonline. ), a fost inainte Moscova cu tratatul de la Varsovia, acum este Axa Washington-Londra cu NATO combinata cu UE, dar care are o mica diferenta ... se "misca" catre Est din 1991 de la destramarea URSS - de unde si sentimentul de amenintare resimtit de Rusia si automat atmosfera "incinsa" si minciunile propagandistice cu care suntem indoctrinati "de ai nostrii", in ciuda tradarii duble, a lui Gorbaciov la semnarea actelor ce au dus la destramarea URSS si "incalcarea cuvintului dat" (ca nu-s prosti sa fie scris) cum ca nu se va extinde NATO catre Est dupa unirea Germaniei. Curiozitate ... daca atunci era orinduirea si ideologia comunista motiv de discordie, acum cu capitalism si economie de piata globalizata, care ar fi motivul real al animozitatilor? Ca nu este recunoscut "licuriciul" stapinul lumii de "urs"?