Polonia vrea anularea Actului fondator privind relaţiile NATO-Rusia, astfel încât pe teritoriul ţării să poată fi instalate baze ale Alianţei Nord-Atlantice, a declarat noul ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, într-un interviu apărut miercuri în cotidianul Gazeta Wyborcza, preluat de AFP.
Actul adoptat în 1997 afirmă că NATO nu are "nicio intenţie, niciun proiect şi niciun motiv de a desfăşura arme nucleare pe teritoriul noilor membri", fiind interpretat de Moscova ca interzicând instalarea de baze permanente ale NATO.
Ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, a explicat că este însă vorba despre "un acord cu caracter politic, fără forţă de lege, încheiat într-o altă realitate internaţională", înainte ca Polonia să fie primită, alături de Cehia şi Ungaria, în Alianţă în 1999.
Ministrul Waszczykowski a cerut o "egalizare" a nivelului de securitate între vechii şi noii membri ai NATO.
Şeful diplomaţiei poloneze a declarat: "Germanii consideră că aceasta ar însemna adoptarea unei atitudini de confruntare cu Rusia. Noi întrebăm atunci: cui vreţi să oferiţi mai mult confort? Unui stat care este aliatul vostru în Uniunea Europeană şi în NATO, sau unui stat care nu face parte din aceste structuri şi care poartă al treilea său război în Siria, după cele din Georgia şi Ucraina?".
Ministrul de externe de la Varşovia a mai spus: "Considerăm că în NATO nu trebuie să existe două niveluri de securitate, unul pentru Europa Occidentală, unde staţionează trupe americane, unde există baze militare şi instalaţii defensive, şi un altul pentru Polonia, unde nu există aşa ceva. Şi totuşi, Polonia este cea care se învecinează cu Rusia, iar aceasta ne şantajează".