Ponta a discutat cu Patruşev despre perspectivele de colaborare în energie

F. A.
Politică / 18 iunie 2013

Victor Ponta, premierul României, a avut, ieri, o întâlnire cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, cei doi discutând despre perspectivele de colaborare în domeniul energetic, implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvern.

"Principalele teme ale dialogului au reflectat voinţa comună de promovare a unei etape noi în relaţiile economice bilaterale, ţinând seama de priorităţile stabilite de comisia economică mixtă, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anul acesta la Bucureşti. În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi perspectivele de colaborare în domeniul energetic, implicarea companiilor ruse în proiecte de transport şi stocare a resurselor energetice şi proiecte de producere de energie electrică cu impact regional", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ponta a menţionat oficialului rus obligaţiile României, ca stat membru al UE, în privinţa respectării legislaţiei şi politicilor europene în domeniu, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb