Ponta: CE va acorda ţării noastre încă un an pentru absorbţia fondurilor UE

F. A.
Politică / 23 mai 2013

Premierul României a declarat, ieri, că preşedintele Comisiei Europene (CE) a reafirmat propunerea de a acorda României şi Slovaciei încă un an pentru absorbţia fondurilor UE aferente perioadei 2007-2013, conform surselor de presă.

"Am avut o nouă discuţie cu preşedintele Comisiei, care mi-a reiterat propunerea oficială a Comisiei privind acordarea pentru România şi Slovacia a unui sistem special de absorbţie a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013 pe sistemul «N plus trei». De fapt, mai câştigăm un an în care putem depune proiecte, practic putând să recuperăm anii 2010-2011, care au fost pierduţi pentru accesarea de fonduri europene, şi în acest fel pericolul de dezangajare a unor fonduri este, să zic, îndepărtat, iar posibilitatea noastră de a avea un grad de absorbţie finală, mult mai mare decât credeam în acest moment, devine efectivă", a afirmat Ponta după lucrările CE, unde premierul s-a întâlnit şi cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

Este probabil ca în Consiliul European din luna iunie să fie "netezite ultimele asperităţi" pentru o decizie în acest sens, în condiţiile în care au apărut şi alte state care doresc o astfel de facilitate, a mai declarat domnia sa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0632
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3104
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4178
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8585
Gram de aur (XAU)Gram de aur504.1740

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb