Ponta: "Dacă voi fi urmărit penal, nu am cum să rămân în funcţie"

Alexandru Costea
Politică / 2 martie 2015

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la un post de televiziune, că dacă se va face un dosar în care se va începe urmărirea penală faţă de el, nu are cum să rămână în funcţia de prim-ministru, dar a exprimat speranţa că în 2015 guvernele nu se schimbă cu "mijloace judiciare", potrivit surselor din presă.

În acest context, preşedintele PSD a anunţat că va propune în Consiliul Naţional al partidului nişte modificări statutare care să stabilească "o atitudine tranşantă" în situaţiile în care membri ai Guvernului sau lideri naţionali şi locali ai partidului se află în diverse faze ale unor cercetări penale.

"Mai direct, eu voi propune - dacă am sprijinul necesar, dacă nu, nu am cum să trec aceste propuneri - ca toţi liderii naţionali şi locali care se află în diverse faze ale unor cercetări penale să aibă statutar, automat, o anumită responsabilitate politică. Adică, se cere începerea urmării penale împotriva mea sau a unui ministru, nu mai pot să mai fiu sau nu mai poate să mai fie în Guvern. Eşti trimis în judecată, nu mai poţi să ocupi o altă funcţie. Adică nişte lucruri trecute în statut, automate, care nu înseamnă în niciun caz că dacă s-a început urmărirea penală înseamnă că eşti şi vinovat dar vrem să dea PSD acest semnal foarte clar că are o atitudine tranşantă în asemenea situaţii", a explicat Victor Ponta.

El a arătat că unele decizii care se vor lua la Consiliul Naţional al PSD vor fi "dureroase, dar absolut necesare".

"Le-am spus colegilor mei: sunt gata să ne batem cu PNL, sunt gata să ne batem cum ne-am bătut cu Băsescu, dar nu vreau să mă bat cu publicul care aşteaptă acest lucru de la noi. Un partid politic nu se bate cu opinia publică niciodată. Dacă opinia publică spune «aveţi această problemă», atunci trebuie s-o rezolvăm, chiar dacă unii, până la urmă, vor trebui să renunţe la o funcţie publică sau politică, o perioadă cel puţin", a susţinut Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb