Ponta, despre refacerea USL: "Sunt toate şansele din lume"

V.B.
Politică / 4 mai 2014

Ponta, despre refacerea USL: "Sunt toate şansele din lume"

Constantin: "Antonescu a bătut palma cu Băsescu şi a preluat rolul lui Boc"

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat ieri în Târgu Jiu că "sunt toate şansele din lume să fie refăcută USL", ca răspuns la afirmaţiile liderului PNL Crin Antonescu, potrivit cărora "aceia care nu sunt azi cu PSD trebuie să facă tot ce se poate ca PSD să nu pună mâna şi pe Preşedinţie".

Premierul a explicat: "Toate şansele din lume, pentru că eu am discutat peste tot în ţară cu simpatizanţi PNL, membri PNL, primari PNL şi parlamentari PNL, care spun că, împreună, alături de Crin Antonescu (chiar dacă el acum s-a răzgândit şi a trecut de partea doamnei Udrea, a domnului Blaga, a domnului Băsescu), liberalii sunt şi îşi păstrează promisiunile pe care le-au făcut în 2012, şi sunt convins că tot ceea ce am promis oamenilor vom duce la bun sfârşit împreună".

Vineri seară, Crin Antonescu declarase, la un post de televiziune, că este "o chestiune de raţionalitate politică" din partea celor "care nu sunt azi cu PSD" să facă tot ce se poate pentru ca PSD "să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României".

"Indiferent câtre lucruri îi despart pe cei care nu sunt astăzi cu PSD, este o chestiune de raţionalitate politică şi de instinct de conservare democratică să facem ce putem pentru ca PSD-ul să nu pună mâna şi pe Preşedinţia României", a spus Antonescu.

Domnia sa a susţinut că "a discuta cine, dacă şi de ce este de dreapta este o discuţie mai complicată decât aceea cine este împotriva PSD".

"Cred că toate partidele care sunt în acest moment în opoziţie pot să fie parteneri de discuţie. Dilema acestor alegeri prezidenţiale este dacă ele vor fi pro sau contra Băsescu, aşa cum crede Ponta şi cum vrea să-i facă pe români să creadă, sau dacă vor fi pro sau contra < toată puterea la PSD >, aşa cum mi se pare mie că este real. De aceea discutăm cine este contra PSD, nu cine este sau nu de dreapta", a comentat Antonescu.

Constantin: "Antonescu a bătut palma cu Băsescu şi a preluat rolul lui Boc"

În replică, liderul PC, Daniel Constantin, îl acuză pe Crin Antonescu că ar fi încheiat o înţelegere cu preşedintele Traian Băsescu, preluând rolul fostului prim-ministru Emil Boc.

Şeful conservatorilor a declarat pentru Mediafax: "Cred că nu mai există acum pentru nimeni vreun dubiu că domnul Antonescu a bătut palma cu Traian Băsescu. Alianţa de care vorbeşte acum este motivul pentru care domnul Antonescu a rupt USL. Este clar acum că bazele acestei înţelegeri au fost puse de Traian Băsescu, Crin Antonescu şi Elena Udrea încă dinainte ca PNL să se retragă din USL. Aşteptam momentul când va fi nevoit să faca public acest lucru. Iată, că a făcut-o acum!"

Ministrul Agriculturii a mărturisit că a urmărit declaraţiile din ultimele două zile şi a remarcat "promptitudinea cu care domnul Antonescu a răspuns la apelul făcut de Traian Băsescu către partidele de dreapta, de a-şi stabili criterii de colaborare şi stabilirea candidatului la Preşedinţie".

În consecinţă, Constantin a făcut o comparaţie între Antonescu şi Boc: "Cândva, era Emil Boc cel care sărea imediat să-şi aprobe şeful şi să transpună în fapte dorinţele acestuia. Acum, din păcate, Crin Antonescu a preluat rolul lui Boc. Un rol umil pentru liderul PNL. Aştept să văd cum va explica domnul Antonescu membrilor de partid şi electoratului său trădarea idealurilor USL şi pactul cu Traian Băsescu".

Constantin: "Antonescu a plecat dintre mine şi Ponta şi s-a plasat între Udrea şi Băsescu"

Vicepremierul Daniel Constantin a mai afirmat ieri, în Craiova, la lansarea candidaţilor PSD pentru alegerile europarlamentare, că preşedintele PNL Crin Antonescu a plecat dintre domnia sa şi Victor Ponta şi s-a plasat între Elena Udrea şi Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

"Am apreciat că Victor Ponta şi alţi colegi nu a putut să-l atace pe cel care până mai ieri era între el şi mine. Dar azi regret enorm că a plecat dintre mine şi Victor Ponta şi s-a plasat între Elena Udrea şi Traian Băsescu", a spus Constantin.

Liderul PC i-a transmis preşedintelui PNL ideea că USL "trăieşte" şi că Antonescu începe să devină o "filă de istorie": "Vreau să-i transmit lui Crin Antonescu că USL nu e filă de istorie, dar domnia sa începe să fie filă de istorie şi o spun cu regret. Să-i transmitem un mesaj lui Crin Antonescu de aici, de la Craiova: USL trăieşte, iar în acest an se va face dreptate până la capăt".

Daniel Constantin a mai susţinut că sloganul "Jos Băsescu!" nu mai este de actualitate, ci trebuie înlocuit cu: "Victor Ponta preşedinte!"

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb