Ponta îi va cere lui Barroso ţinte concrete pentru ridicarea MCV

F.A.
Politică / 29 martie 2013

Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, o scrisoare în care va solicita puncte şi ţinte concrete pentru ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), asumate de CE, arătând că nu poate îndeplini "ţinte generale şi în mişcare", potrivit surselor de presă.

"Vineri, mi-am vizitat temporarul birou de la Ministerul Justiţiei şi intenţionez, într-o scrisoare pe care i-o voi adresa preşedintelui Comisiei Europene şi secretarului general, să încercăm să folosim un model care s-a dovedit eficient, chiar dacă la nivel de imagine sau politic am avut de pierdut, cu faimoasele 11 puncte din vară. Cei care vroiau să mă critice spuneau că am acceptat 'dictatul Bruxelles-ului'. Eu cred că şi pentru MCV dacă avem nişte puncte concrete şi ţinte clare pe care să le atingem, asumate de Comisia Europeană şi de Secretariatul General, în ceea ce mă priveşte există toată determinarea să le atingem", a precizat Ponta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb