Premierul Victor Ponta a publicat ieri pe pagina de Facebook un videoclip de campanie, în care i se adresează preşedintelui PNL cu formula "Dragă Crin" şi îi transmite că "proiectul comun este adevărat şi trăieşte".
Filmul, de 42 de secunde, debutează cu vocea prim-ministrului, peste care, ulterior, sunt suprapuse glasurile altor persoane, apoi se încheie tot cu vocea lui Victor Ponta.
Textul rostit în clip este următorul: "Dragă Crin, când am început proiectul nostru comun, ne-am dorit ca toţi românii să aibă o viaţă europeană, cu adevărat. Ne-am dorit o ţară cu salarii decente, cu spitale redeschise, şcoli moderne, pensionari fără grija zilei de mâine, demnitatea redată profesorilor, medicilor şi militarilor. Ne-am dorit ca formula: < Să trăiţi bine! > să nu mai fie spusă niciodată în bătaie de joc. Îi privesc pe cei din jur şi ştiu că şi ei cred, ca şi mine, că proiectul nostru e adevărat şi trăieşte".
În imagini, apare Victor Ponta care, aşezat în fotoliu, în biroul de la Palatul Victoria, scrie pe o foaie de hârtie: "Şi totuşi trăieşte", propoziţie pe care o semnează. Totodată, apar imagini cu alte persoane care scriu în întregime textele rostite de ele şi le semnează.
Materialul se încheie cu sloganul de campanie al Alianţei PSD-UNPR-PC: "Mândri că suntem români!". Coperta de final este: "USL trăieşte", dar ea apare numai în imagini, textul nefiind pronunţat.
1. draga Crin....
(mesaj trimis de mircea în data de 21.05.2014, 13:58)
Firaiti-ai dracului de nenorociti.Se cunoaste influenta lui Putin.Ponta a devenit un mafiot consiliat de catre rusi.Crin a facut cea mai mare greseala ca si Tariceanu.PSD stia ca PNL se bucura de faptul ca este perceput ca un partid democratic si s-a plasat sub umbrela lor si au avut intotdeauna de cistigat.Crin trebuie sa renunte la orgolii.Trebuie sa faca alianta cu PMP sa promoveze ca presedinte pe CrIstian Diaconescu si el sa devina Prim Ministru.Nu stiu ce atita bataie pe postul de presedinte.Puterea o are Prim Ministru ssi nu presedintele.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2014, 22:04)
Corect, USL traieste/isi traieste agonia.