Proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul Călăraşi, legat de achiziţia unui teren agricol de către fiica preşedintelui Traian Băsescu, va fi depus, probabil, luni, a declarat, ieri, premierul Victor Ponta.
"Nu am mai apucat să vorbesc zilele acestea cu colegii mei parlamentari, însă probabil că luni se depune proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea comisiei", a afirmat Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că liberalii sunt "favorabili" constituirii comisiei de anchetă Călăraşi, fiind discutate şi numele parlamentarilor care să facă parte din aceasta, respectiv Ioan Cupşa, Traian Dobrinescu, Dorin-Mircea Dobra.
El a menţionat că decizia efectivă va fi luată la grupurile parlamentare, însă decizia politică este de participare la această comisie.
1. comisia calarasi
(mesaj trimis de mircea în data de 29.11.2013, 16:14)
Idiotul.Mai bine ai scoate o lege care sa interzica reducerile practicate la medicamente de lanturile de farmacii.Altfel farmacisti independenti,singurii care asigura asistenta farmaceutica la tara vor da faliment iar napastuitii de taranii vor ramine fara medicamente.Toate lanturile de farmacii sunt detinute de fostii securisti sau comunisti de frunte ai lui Ceausescu.Vor detine in curind monopolul pe piata farmaceutica.Pont ai putea plastografia o lege din tarile europene dezvoltate unde depozitele de medicamente nu au voie sa detina farmacii.Ai pus ministru sanatatii un contabil ce C.A.P