Ponta: Referendumul organizat în 2009 privind unicameralismul, o gândire comunistă

F. A.
Politică / 14 iunie 2013

Victor Ponta este de părere că referendumul organizat în 2009 a avut doar un scop electoral, pentru realegerea preşedintelui Băsescu, iar "gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum", deoarece doar comuniştii au făcut unicameralism.

Domnia sa a declarat, ieri, în cadrul unei emisiuni televizate: "Pentru că eu am votat împotrivă, pentru că eu cred că unicameralismul este o formă care s-a aplicat în România numai pe vremea comuniştilor - de la Cuza încoace am avut bicameralism - doar comuniştii au făcut unicameralism şi gândirea a fost comunistă atunci când s-a mers la referendum. Doi, pentru că am susţinut şi am cerut colegilor mei din comisia de Constituţie să voteze că în Camera Deputaţilor, care va fi de fapt camera legislativă, să fie maxim trei sute de parlamentari".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb