PONTA: Schema ratelor reduse se aplică din iulie

E.D.
Politică / 26 martie 2014

Schema de înjumătăţire a ratelor bancare pentru anumite persoane va fi aplicată începând cu luna iulie a acestui an, iar creditul fiscal va intra în vigoare după doi ani, din 2016, a declarat premierul Victor Ponta.

"Este pentru acest an, de la 1 iulie. Ministrul Finanţelor a explicat un lucru care este atât de tehnic încât nu încape (în titlul ştirilor - n.r.). De la 1 iulie se poate aplica acea înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani, creditul fiscal intră în vigoare din 2016, după doi ani, asta încerca să spună ministrul, dar nu are cum să spună în cuvinte foarte simple lucruri complicate. Încearcă şi ea, săraca, ce să facem...eu sunt traducătorul", a spus Ponta.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a fost citat, marţi, la Adevărul, afirmând că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei, cunoscută ca electorată, va suferi modificări de calcul faţă de formula ministrului Bugerului, Liviu Voinea, şi va intra în vigoare începând cu anul 2016.

"Se va aplica, dar vreau să o supun dezbaterii atât cu băncile, cât şi cu mediul academic. Noul plan este să ajutăm pe cei cu venituri mici din 2016, am format un grup care să identifice orice posibilă problemă. Dacă sunt persoane cu venituri mici, e bine să fie ajutaţi înainte ca acest împrumut să de devină neperformant. Trebuie să fie mai puţin birocratică. Am mai schimbat formula domnului Voinea", a fost citatul prezentat al ministrului.

În luna februarie, premierul Victor Ponta a anunţat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, că Guvernul va aplica un program de stimulare a consumului, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.

Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3330
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8378
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.2343

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb