|
Comisia Națională a Valorilor Mobiliare face următoarele precizări referitor la articolul publicat în cotidianul "Bursa" din data de 5 august 2011, intitulat "Despre BCR, cu ușile închise", sub semnătura Ștefaniei Ciocîrlan:
În data de 4 august 2011, C.N.V.M. a atenționat societățile de investiții financiare cu privire la necesitatea respectării regimului juridic al informațiilor privilegiate, în contextul discuțiilor referitoare la posibila listare a BCR.
Reamintim faptul că, în ceea ce privește regimul acestui tip de informații, în conformitate cu prevederile art. 226 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, un emitent are două obligații alternative:
fie să informeze publicul în legătură cu informațiile privilegiate care îl privesc în mod direct, aceasta realizându-se prin intermediul unui raport curent,
fie să amâne, pe proprie răspundere, dezvăluirea publică a informațiilor privilegiate și să informeze despre această decizie, fără întârziere, autoritatea pieței de capital.
Prin urmare, demersurile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nu reprezintă "o interdicție" de a face declarații cu privire la un subiect, ci vizează asigurarea informării corespunzătoare a tuturor investitorilor, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind regimul informațiilor privilegiate.
Serviciul purtătorului de cuvânt
NOTA REDACȚIEI
Desigur, mulțumim Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pentru precizare, cu toate că rămânem nedumeriți, în continuare.
Pentru că înțelegem în contextul faptelor că "regimul juridic al informațiilor privilegiate" a fost respectat: în mod egal, nimeni nu știe nimic.
Bineînțeles, cu excepția participanților (la întâlnirea exclusivistă de la SIF Muntenia) și a CNVM.
Ne-am liniștit.
Eram neliniștiți.
Credeam că SIF-urile sunt societăți listate.
Ziarul BURSA
.
08.08.2011
|