DACIAN CIOLOŞ: "România e gata să se angajeze în mod foarte concret pentru întărirea prezenţei NATO pe flancul estic"

Andrei Stan
Politică / 8 martie 2016

Premierul Cioloş, întâlnire cu secretarul general al NATO

-------

Actualizare 19:47 Jens Stoltenberg: "Recomand României să îşi crească cheltuielile de apărare"

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, recomandă României să îşi crească cheltuielile pentru apărare şi în anii următori, afirmând că acest lucru este foarte important pentru statele membre ale Alianţei.

"Eu recomand României să-şi crească cheltuielile bugetare pentru apărare şi să-şi continue această creştere de anul trecut pentru anii care vor veni. Această măsură este deosebit de importantă pentru ţările noastre, având în vedere că trebuie să răspundă unor provocări de apărare într-o lume în schimbare, în care avem cereri crescânde pentru securitate şi apărare", a spus astăzi Stoltenberg, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Dacian Cioloş, la sediul NATO, relatează Agerpres.

Acesta a reamintit că România este "o gazdă pentru echipamente active ale NATO, cum ar fi divizia multinaţională din Sud, care a devenit activă în decembrie şi astfel consolidează apărarea Alianţei".

"Anul trecut, am vizitat unitatea NATO de la Bucureşti, una dintre cele şase baze pe care le desfăşurăm în Europa Centrală şi de Est. Această bază va asigura că trupele NATO se vor desfăşura rapid în România dacă este nevoie. România este gazdă, de asemenea, pentru o parte importantă din sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu", a adăugat secretarul general al NATO.

La rândul său, premierul Dacian Cioloş a susţinut că în cadrul discuţiei a subliniat angajamentul României în dotarea armatei şi faptul că decizia politică de a asigura 2% din PIB pentru acest domeniu "este una fermă".

"În ceea ce priveşte bugetul pentru apărare, în România e vorba de un angajament politic al partidelor politice parlamentare, cât şi al preşedintelui României şi actualul Guvern s-a angajat să continue acest proces de creştere a bugetului apărării pentru a ajunge la 2%, sperăm începând de anul viitor, şi de a menţine acest nivel pentru următorii 10 ani, aceste fonduri urmând a fi utilizate pentru creşterea calităţii vieţii militarilor, dar şi pentru dotarea armatei", a precizat Dacian Cioloş.

(S.A.)

----------

Actualizare 19:37

Premierul Dacian Cioloş a declarat astăzi că ţara noastră este gata să se angajeze "în mod foarte concret, cu resurse", pentru întărirea prezenţei NATO pe flancul estic, precizând că va face în perioada imediat următoare propuneri care să fie discutate la summit-ul NATO de la Varşovia.

"Am subliniat priorităţile şi aşteptările României de la summit-ul NATO de la Varşovia. Sperăm să vedem o întărire a prezenţei NATO pe flancul estic (...) şi aici am subliniat faptul că România e gata să se angajeze, nu doar declarativ, ci şi într-un mod foarte concret, cu resurse, pentru întărirea prezenţei NATO pe flancul estic, pentru o prezenţă avansată a forţelor aliate în flancul estic; în următoarele zile, săptămâni, vom veni cu câteva propuneri concrete care să poate să fie avute în vedere în discuţiile de la summit-ul de la Varşovia", a afirmat Cioloş, într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, potrivit Agerpres.

De asemenea, premierul a anunţat că în discuţii a subliniat şi importanţa Mării Negre, unde România "îşi doreşte o prezenţă activă a NATO".

"România va lua deja iniţiativa pentru a întări cooperarea cu ţările vecine, cu Bulgaria şi cu Turcia, şi sperăm că această colaborare să se transforme în una multinaţională, cu o prezenţă şi a altor parteneri membri NATO prin rotaţie", a adăugat prim-ministrul.

(S.A.)

----------

Premierul Dacian Cioloş se întâlneşte astăzi, în a doua zi a vizitei oficiale la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, transmit televiziunile de ştiri.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Cioloş şi Stoltenberg vor discuta despre prezenţa NATO în Estul Europei, regiunea Mării Negre şi relaţia strategică UE-NATO.

La finalul întâlnirii, Cioloş şi Stoltenberg vor susţine o declaraţie de presă comună.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb