Premierul japonez, Naoto Kan, a anunţat azi că demisionează din funcţia de preşedinte al Partidului Democrat, PDJ - la putere în Japonia, ceea ce înseamnă că renunţă şi la postul de premier al Guvernului, potrivit AFP.
"Demisionez astăzi (n.r. vineri) din funcţia de preşedinte (al partidului)", a declarat Kan liderilor PDJ.
În cursul serii de azi, Kan va susţine o conferinţă de presă în timpul căreia ar urma să anunţe că va pleca şi din fruntea Guvernului.
Alegerile pentru succesorul lui în PDJ vor fi organizate luni, iar câştigătorul va fi ales premier.