Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
PREȘEDINTELE CNIPMMR, FLORIN JIANU:
BURSA 15.03.2018

Ramona Radu
 
mărește imaginea
Florin Jianu: "Introducerea declarației unice privind plata impozitului pe venit - o soluție bună pentru Formularul 600".
     Societatea "Casa de Comerț România" SA trebuie dezvoltată în parteneriat public-privat, este de părere Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR).
     Recent, Ministerul Economiei a propus înființarea Casei de Comerț a Ro­mâniei, societate menită să asigure creșterea eficienței și eficacității activităților de susținere a afacerilor autohtone pe piețele externe, precum și să acopere cererea de pe piața internă.
     Florin Jianu a comentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă: "Se dorește înființarea unei entități juridice de stat, care să sprijine comerțul exterior. Apar, însă, câteva întrebări. În primul rând, acest tip de instrument aflat strict în mâna statului nu se mai găsește în nicio țară a Uniunii Europene, vorbesc de Europa civilizată, de Europa modernă, de Europa, ca piață unică, de Europa globalizată. Noi subliniem faptul că acest instrument trebuie să fie în parteneriat public-priat și aici avem exemplul statelor din UE (precum Italia, Franța, Germania, Marea Britanie)".
     Domnul Jianu mai ridică o întrebare, respectiv care mai este rolul celor 84 de atașați economici ai României în diverse țări: "În fișa postului lor scrie tocmai acest lucru, că trebuie să atragă investiții în România și să promoveze comerțul și exporturile. Îi integrăm și pe acei oameni în această Casă de Comerț a României? Ce se întâmplă?
     Mai întrebăm de ce această societate este sub umbrela Ministerului Economiei, când comerțul este la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat? Așadar, comerțul României nu este la Ministerul Economiei. De ce facem o entitate la Ministerul Economiei care să se ocupe de atribuțiile care sunt la un alt minister? Nici acest aspect nu ne este foarte clar. În plus, dacă ne uităm la toate entitățile care sunt sub umbrela Ministerului Economiei și, în genere, sub umbrela statului, care dintre ele vi se pare că este atât de performantă, astfel încât se naște această necesitate de a construi, în continuare, sub umbrela statului?".
     Conform reprezentantului CNIPMMR, în Consiliul de Administrație al Casei de Comerț România trebuie să guverneze parteneriatul public-privat și trebuie să fie angajați manageri performanți din mediul privat privind guvernarea corporativă.
     De asemenea, potrivit lui Florin Jianu, la nivelul acestei societăți trebuie să fie implicați și partenerii sociali, patronatele, camere de comerț și nu numai, așadar oameni și instituții care se ocupă cu acest lucru, care atrag investiții și care promovează comerțul pentru membrii asociațiilor lor în exterior.
     Domnia sa a mai spus: "Nu putem să creăm o entitate sub umbrela Ministerului Economiei, iar ministrul Economiei numește un Consiliu de Adminis­trație format din trei oameni, ale căror competențe nu ne sunt detaliate în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern. Totodată, nu sunt definite limitele și responsabilitățile, iar în egală măsură nu e definit niciun fel de obiectiv.
     Ceea ce subliniem noi este faptul că s-ar putea să avem, iarăși, o idee foarte bună, implementată și dusă în derizoriu pentru că nu ne uităm la modelele de bună practică din alte țări, nu vedem cum performează alții, nu eficientizăm ce avem în acest moment și să ducem mai departe".
     Președintele CNIPMMR a subliniat că și-ar fi dorit ca această Hotărâre de Guvern să stabilească foarte clar obiectivele noii instituții: "Parteneriatul public-privat reprezintă o valoare adăugată, iar dacă în toate țările funcționează, inclusiv în cele mai mici, la un nivel și niște standarde extrem de ridicate, atunci la fel trebuie să procedeze și țara noastră".
     *  Florin Jianu: "Sunt aproape 30.000 de persoane fizice, respectiv entități economice care au depus Formularul 600 și care acum vor trebui să redepună noul formular"
     Ordonanța de Urgență privind măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative, care vizează revizuirea sistemului actual de determinare, declarare și impozitare/plată a contribuțiilor aferente veniturilor realizate din activități independente reprezintă o soluție viabilă adusă de Guvern pentru Formularul 600, și nu numai, consideră Florin Jianu.
     Proiectul Ordonanței de Urgență publicat în data de 9 martie 2018 de către Ministerul de Finanțe, prevede, printre altele, introducerea unei declarații unice și eliminarea declarațiilor 200, 201, 220, 221, 600, 604 și 605, precum și modificarea termenului de depunere a acesteia, la 31 iulie pentru 2018 și 31 martie începând cu 2019.
     Domnia sa a afirmat: "Este un aspect pozitiv, de data aceasta, deși se schimbă regulile în timpul jocului. Sunt aproape 30.000 de persoane fizice, respectiv entități economice care au depus Formularul 600 și care acum vor trebui să redepună noul formular, însă este bine că stabilim o regulă foarte clară pentru anii următori. Susținem această schimbare, care prevede ca o declarație unică să aducă la un loc mai multe formulare: celebrul formular 600 și formularele 200, 201, 220, 221, 604 și 605. Practic șapte formulare se unifică în unul singur".
     Conform domnului Jianu, obligațiile declarative sunt simplificate, iar noua declarație dă și posibilitatea de rectificare, ceea ce reprezintă un alt aspect pozitiv.
     Pentru anul curent, declarațiile se pot depune atât online, cât și pe suport fizic, iar începând de anul viitor ele se vor depune exclusiv în sistemul online, ceea ce este, iarăși, un aspect pozitiv, însă statul trebuie să se asigure că depunerea online va fi realizată de către toți cetățenii, a mai precizat domnul Jianu.
     Sursa citată a menționat că, în nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se subliniază faptul că primăriile și Agenția Națională de Adminis­trare Fiscală vor oferi asistență în depunerea acestui formular, însă nu apare și un plan clar despre cum vor realiza acest lucru.
     "Una peste alta, deși este o nouă modificare a Codului Fiscal, trebuie să subliniem că se vede o îmbunătățire. Practic, noul ministru de Finanțe are un alt tip de abordare și sperăm că va continua în această direcție, a simplificării, a digitalizării, a renunțării la aspectele birocratice", a mai afirmat domnul Jianu.
     Ceea ce, însă, nu este în regulă este faptul că se face o modificare majoră a fiscalității în România, iar apoi în fiecare ședință de Guvern apar OUG-uri pentru reglarea acestor aspecte, a conchis președintele CNIPMMR. 

     LIVIU ROGOJINARU, SECRETAR GENERAL CNIPMMR:
     "Rata de respingere a creditelor pentru IMM-uri a crescut cu până la 18%, anul trecut"
     Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) susține direcțiile prioritare evidențiate de Comisia Europeană în Raportul de țară pentru România din 2018, a afirmat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Liviu Rogojinaru, secretar general CNIPMMR.
     Potrivit domniei sale, autoritatea de la nivel european solicită statelor membre adoptarea de reforme care să asigure creșterea productivității, creșterea economică, îmbunătățirea mediului de afaceri, eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și favorizarea inovării, aceleași puncte pe care CNIPMMR le cere de cel puțin 15-20 de ani.
     Domnia sa a declarat: "CNIPMMR susține necesitatea următoarelor măsuri de țară prioritare: asigurarea unui cadru legal stabil și predictibil; creșterea investițiilor publice; reforme care să mărească potențialul economiei și care să asigure o creștere sustenabilă; măsuri pentru o bună utilizare a fondurilor UE și a altor tipuri de sprijin financiar disponibile; măsuri active pentru rezolvarea problemelor importante privind deficitul de forță de muncă; corelarea învățământului cu cerințele de pe piața forței de muncă; măsuri specifice pentru dezvoltarea sectorului IMM; adoptarea de măsuri pentru reducerea diferențelor de dezvoltare între zonele urbane și rurale".
     Conform Raportului de țară, întocmit de Comisia Europeană, în lipsa unor reforme structurale și a consolidării fiscal-bugetare, creșterea economică dinamică înregistrată de România riscă să creeze cadrul unei "aterizări forțate", actuala relansare economică fiind generată, în principal, de consum, în timp ce investițiile s-au menținut la un nivel modest.
     "Constatările principale din raportul de țară, privind mediul de afaceri, sunt următoarele: mediul de afaceri din România a înregistrat o deteriorare, țara noastră a coborât nouă trepte în raportul Băncii Mondiale «Doing Business 2018», ajungând pe locul 45, în timp ce în Raportul privind competitivitatea globală a coborât de pe locul 62 pe locul 68.
     De asemenea, legislația și procedurile în materie de insolvență sunt, în continuare, complexe, IMM-urile bazându-se într-o importantă măsură pe finanțare din partea băncilor, care a rămas, din nefericire, lentă", a mai adăugat secretarul general al CNIPMMR.
     Anul trecut, rata de respingere a creditelor pentru IMM-uri a cres­cut cu până la 18%, un nivel care nu mai fusese atins din 2009, a mai precizat Liviu Rogojinaru.
     Sunt necesare măsuri suplimentare pentru încurajarea inițiativelor antreprenoriale ale IMM-urilor, a conchis domnia sa, subliniind faptul că pentru întreprinderile nou înființate, extinderea rămâne o provocare, aspect semnalat și în paginile Raportului de țară din 2018, pentru România, întocmit de Comisia Europeană.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
19.09.2018
BVB
     * Toți indicii bursieri au închis în creștere
     * Tranzacții cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piața "deal"
     
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la...  click să citești tot articolul
19.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Piețele europene au urmat un curs mixt ieri, după ce administrația americană a decis să impună taxe vamale de 10% pe importuri chinezești de 200 de miliarde de dolari.  click să citești tot articolul
18.09.2018
BVB
     * Rulaj de 42 milioane de lei, în apropierea mediei acestui an
     
     Cinci dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat prima ședință de tranzacționare a săptămânii ușor în...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8801
2.3806
3.0614
4.1351
0.1822
0.6242
0.2206
4.6559
5.2123
1.4386
3.5050
0.2364
0.4852
1.0851
0.0595
0.4496
0.6306
3.9517
0.2773
0.9692
0.5774
0.0547
0.3541
0.2093
2.6455
0.0394
0.1409
1.0759
0.6269
0.1220
153.4508
5.5550
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.