BURSA 29.01.2016

ALINA VASIESCU
 
mărește imaginea
     *  Cotația medie: 4.858 dolari tona în 2016
       Cotația futures medie a cuprului este așteptată să coboare, anul acesta, până la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, din cauza creșterii slabe a cererii din China, cel mai mare consumator mondial de profil, respectiv a unei supraproducții, conform unui sondaj Reuters.
     Însă, analiza notează că piața cuprului s-ar putea stabiliza în 2016, odată ce pierderile companiilor se vor opri, ca urmare a reducerii capacităților miniere. Anul trecut, giganții minieri "Glencore" Plc și "Freeport-McMoRan" Inc. au anunțat că plănuiesc suspendarea unor capacități de producție a cuprului. Pentru anul acesta sunt așteptate noi tăieri, din partea altor companii.
     Potrivit sondajului menționat, realizat pe un eșantion de 32 de analiști din sectorul metalelor, prețul mediu al cuprului va fi de 4.858 dolari tona anul acesta - cel mai redus de după 2005, când atingea circa 3.600 de dolari tona.
     Ieri, în jurul orei 13.30 (ora Londrei), prețul cuprului cu livrare la trei luni a scăzut cu 0,7% la London Metal Exchange, ajungând la 4.557 dolari/tonă. În ziua precedentă, cotația a urcat la cel mai ridicat nivel din 8 ianuarie până în prezent: 4.595 dolari tona.
     Pentru 2017, analiza Reuters anticipează o îmbunătățire, respectiv un preț mediu de 5.182 dolari tona. Totuși, acesta este sub nivelul mediu atins anul trecut: 5.495 dolari/tonă.
     China generază aproape 50% din consumul global de cupru, estimat la 22 de milioane de tone. Cererea de profil din China a încetinit semnificativ, în vreme ce producția continuă să crească.
     "Piața cuprului, alături de alte piețe ale metalelor de bază, în general, va fi influențată de evoluția unei țări: China. Așteptăm ca avansul cererii din China să fie de circa 2% în 2016, după o creștere de 2,5-3% în 2015", a declarat, conform Reuters, Dane David, analist la "Barclays". Acesta menționează: "Există, însă, un risc de scădere față de previziunea făcută, dată fiind încetinirea serioasă cu care se confruntă economia Chinei".
     Conform specialiștilor, excedentul de pe piața cuprului va fi de 150.000 de tone anul acesta, comparativ cu 177.000 de tone în anul anterior. Pentru 2017 este estimat un surplus de 60.000 tone.
     Chunlan Li, analist la CRU din Beijing, spune: "Cererea va scădea la finele lunii ianuarie, din cauza Anului Nou Lunar, de aceea anticipăm declinul prețurilor în primul trimestru din anul curent. Cererea și prețurile de pe piața cuprului sunt așteptate să se redreseze în cel de-al doilea trimestru, când consumul din China va spori, per ansamblu".
     CRU estimează că cererea de cupru din China va spori cu 2,8% în 2016. CRU estimează că prețul mediu pentru acest metal industrial va ajunge la 4.376 de dolari tona la finele primului trimestru, iar pe întreg anul - la 4.603 dolari tona. 

     Thomson Reuters: Peste 50% din minele de cupru sunt afectate de pierderi dacă prețul cuprului este de circa 4.400 dolari tona.
     
     Prețul cuprului tranzacționat la Bursa Metalelor din Londra a consemnat, în intervalul 18-22 ianuarie, cel mai important avans săptămânal din octombrie până în prezent.
     
     "Barclays": prețul mediu al cuprului va fi de 4.350 dolari tona anul acesta, față de 5.625 dolari tona, cât preconiza anterior. Excedentul de pe piață va fi de 250.000 tone în 2016.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Strategia Naţională Anticorupţie, 12:25
IGPR:
     174 de persoane, care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanțele de judecată, au fost depistate în ultima săptămână de polițiști, potrivit unui comunicat al IGPR.  detalii
Miscellanea, 12:14
     O butelie a explodat astăzi într-un apartament situat pe strada Perșani din sectorul 4 al Capitalei, doi oameni suferind arsuri, a anunțat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU București.  detalii
Internaţional, 11:57
TURCIA:
     Un tribunal din Ankara a plasat astăzi în detenție provizorie trei foști diplomați turci de rang înalt acuzați de implicare în puciul eșuat din 15 iulie, printre cei reținuți aflându-se un fost consilier al ex-președintelui turc Abdullah Gul, a anunțat Anadolu, relatează AFP.  detalii
Politică, 11:52
MINISTRUL APĂRĂRII:
     Forțele armate ruse desfășoară exerciții complementare, auxiliare care nu sunt notificate în cadrul exercițiului Caucaz 2016, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc, care a precizat că România este îngrijorată de faptul că o serie de aplicații au loc în apropierea estului Ucrainei.  detalii
Politică, 11:49
MAE:
     România reafirmă sprijinul său plenar pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru procesul de reforme democratice și de modernizare a statului, în consens cu așteptările cetățenilor țării vecine, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.  detalii
Ediții precedente
Jurnal Bursier
26.08.2016
BVB
     Opt indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în urcare, în contextul în care a fost înregistrat un volum total de tranzacționare de 17,8 milioane de...  detalii
26.08.2016
SIBEX
     În ședința de joi, perechea liră sterlină dolar a fost singura care a reușit să spargă monopolul tranzacțiilor cu contracte futures având activ suport metalul galben.  detalii
25.08.2016
SIBEX
     A treia sesiune de tranzacționare a săptămânii nu s-a abătut de la tendința ultimelor zile - lichiditate redusă, concentrată în cvasitotalitate în piața derivatului GOLD.  detalii
25.08.2016
BVB
     * Lichiditatea a crescut la 15,1 milioane euro
     * 78% din rulaj, realizat prin tranzacționarea de titluri SIF1 Banat Crișana, în cadrul ofertei publice de cumpărare
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de miercuri de tranzacționarea unui pachet de 30,85 milioane de acțiuni "SIF Banat Crișana"...  detalii
24.08.2016
SIBEX
     A doua sesiune de tranzacționare a săptămânii s-a derulat având pe fundal interesul pentru aceiași poli de interes - contractele GOLD și DEDJIA.  detalii
24.08.2016
BVB
     * Rulajul a rămas la un nivel scăzut, de 4 milioane euro
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de tranzacționare de ieri, de cinci transferuri de tip "deal", realizate cu acțiuni "Banca...  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     27.08.2016 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând partea de sud-est a țării, unde vor fi unele înnorări și trecător, în zona litoralului vor fi posibile ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, îndeosebi în prima parte a intervalului, în Dobrogea, estul Munteniei și sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 31 de grade, iar cele minime se vor situa între 6...7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 20...22 de grade pe litoral. Izolat, noaptea și dimineața va fi ceață.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi frumoasă, cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14...17 grade.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 26 august 2016
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,0132
2,2788
3,0603
4,0849
0,1649
0,5985
0,4444
4,4568
5,2093
1,4408
3,9291
0,1996
0,4805
1,0303
0,0609
0,4697
1,3436
3,9458
0,2793
1,2205
0,5916
0,0589
0,3539
0,2146
2,8884
0,0361
0,1551
1,0743
0,5950
168,2311
5,5432
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
25.08.2016
FIVE BANKS HAVE REVEALED THEIR HAND THROUGH VAN GRONINGEN'S MOUTH
     Banks continue to discredit themselves publicly, now drawing the hostility of the Supreme Council of Magistrates (CSM), in the war they are waging both against their own customers and against the...  details
23.08.2016
     Most Eastern-European countries have succeeded in getting rid of communism, at least on a declarative level, through "the victory" of some "velvet" revolutions.  details
19.08.2016
THE NBR BELIEVES THAT IT IS BEING ATTACKED BECAUSE OF THE UPCOMING ELECTIONS
     Lucian Croitoru, advisor to NBR governor Mugur Isărescu, last Wednesday issued some kind of political theory by which, if I understand it correctly, he accredits the principle that the NBR...  details
17.08.2016
HOW MUCH LONGER WILL THE "BIG FOUR" EXIST, BEFORE PEOPLE START TALKING ABOUT THE "LAST THREE"?
     Once upon a time, there were five international audit, tax and audit consulting firms. Arthur Andersen disappeared in 2002, after it was convicted for the involvement in the Enron fraud.  details
08.08.2016
     * "The activity of the BSE should be a sustainable one, because we can't just survive from one event to the next"
     * Mișu Negrițoiu: "There are too many privileges for the members of the Bucharest Stock Exchange"
     * Anghel (BVB) responds to Mișu Negrițoiu: "Everyone should tend to their own garden"
       The Ministry of Public Finances plans to issue government bonds for the population annually or even twice a year, but the amount will be announced for each individual case depending on needs and...  details
03.08.2016
     Six investors, including American funds Apollo Global Management and KKR, are interested in the platform that will manage non-performing loans of approximately 9 billion Euros of the portfolio of...  details
03.08.2016
CORINA CREȚU CONFIRMS:
     Romania currently has an absorption rate of 0% of European funds a in the 2014-2020 budgetary exercise, European Commissioner for regional policies, social-democrat Corina Crețu said on August 2nd....  details
02.08.2016
BOGDAN OLTEANU HAS RESIGNED
     Bogdan Olteanu yesterday resigned from the position of deputy governor of the National Bank of Romania, after he was detained by the National Anticorruption Department and placed under house arrest...  details
01.08.2016
     Activist Liviu Mihaiu said: "Vîntu doesn't own stock in me or in my conscience", a statement made after the nomination as journalist at "Cațavencu" (a press entity which was...  details
29.07.2016
THE MADNESS AROUND THE LAW OF THE SEIZURE OF DEPOSITS
     * Adrian Vasilescu: "It has come to the point where a political party has come out and told the public to take their money out of banks quickly"
     * The NBR's consultant: "It wasn't the NBR that came up with these norms, but the Romanian state, which has adapted a European law, at our request"
       The bail-in (the seizure of unguaranteed deposits to save distressed banks) has become a hot topic over the last few days, increasingly approached by the media institutions, but also by analysts,...  details
28.07.2016
BAIL-IN
     The reaction of NBR counselor Cristian Bichi, who posted on the NBR website the following clarifications, is increasingly important for BURSA's readers, because the "bail-in" subject...  details
27.07.2016
     At a late hour on the last working day of the month of July 2016, the European Banking Authority will publish the result of the latest stress test applied to the most important financial...  details
26.07.2016
     The enumeration might begin with the astronomic amounts that modern day states have borrowed from their citizens. And they keep on taking on more debt! I will leave this analysis to economists.  details
22.07.2016
EXCLUSIVE - JANE LOUISE KANDUR, MEMBER OF THE AKP PARTY AND DAILY SABAH JOURNALIST:
     Turkish president Recep Tayyip Erdogan has announced last Wednesday that he was declaring a state of emergency for three months in Turkey, following the failed coup that occurred last week.
     Jane...  details
20.07.2016
     * "We have total confidence in the Turkish state, in the government and in the Parliament"
       Several associations of Turkish businesspeople in Romania, along with the Romanian-Turkish Chamber of Commerce, have condemned yesterday the attempted coup that happened in Turkey, against the...  details
.