PRIORITATEA MULTINAŢIONALELOR: Managementul riscurilor legate de preţurile de transfer

F.A.
Companii / 5 septembrie 2013

Un procent de 66% dintre companii consideră că managementul riscurilor legate de preţurile de transfer reprezintă o prioritate de top, conform studiului global realizat de firma Ernst & Young (EY) privind preţurile de transfer.

Procentul se află în creştere cu 32% comparativ cu valoarea înregistrată de acelaşi studiu efectuat în anul 2010, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Studiul constată că tot mai multe companii se confruntă cu o creştere semnificativă a controalelor nesoluţionate privind preţurile de transfer, fiind expuse la plata unor penalităţi şi dobânzi în momentul în care autorităţile fiscale îşi efectuează propriile analize în privinţa preţurilor de transfer.

"Studiul nostru indică o schimbare netă către prioritizarea gestionării riscurilor în domeniul preţurilor de transfer, ceea ce nu este deloc surprinzător, având în vedere controversele actuale din domeniul fiscal", spune John Hobster, şef al departamentului global EY pentru preţuri de transfer.

EY a înregistrat, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2012, venituri de aproximativ 24,4 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb