ProCredit Bank - acord de finanţare cu FEI

P. E.
Bănci-Asigurări / 21 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

ProCredit Bank România a semnat un acord de finanţare în valoare de 60 de milioane de euro cu Fondul European de Investiţii (FEI) dedicat sectorului agricol şi rural, parte a unui prim mandat al Fondului pentru agricultură din România.

ProCredit Bank va oferi fermierilor din România Fonduri Europene pentru Dezvoltarea Agriculturii (FEADR) pentru a susţine dezvoltarea sectorului agricol şi a afacerilor din sectoarele producţiei şi serviciilor care îşi desfăşoară activitatea în zona rurală.

Finanţările vizează cheltuielile fermelor mici, ale exploataţiilor agricole, întreprinderilor mici, precum şi cofinanţarea proiectelor selectate pentru granturi în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

Fondurile oferite prin parteneriatul cu FEI sunt rambursabile şi vor finanţa investiţiile sau capitalul de lucru al companiilor din domeniul rural. Astfel, vor fi sprijinite companiile agricole şi producătorii de fructe în procesarea şi promovarea produselor lor, precum şi în crearea şi dezvoltarea unor activităţi non-agricole. Împrumuturile sunt adresate fermierilor şi antreprenorilor din zone rurale persoane juridice, care vor beneficia de dobânzi şi comisioane cu 50% mai mici.

"Fondurile disponibile iniţial pentru împrumuturi prin parteneriatul cu FEI sunt de 16 milioane de euro şi pot fi suplimentate până la 60 de milioane de euro în următorii cinci ani, în funcţie de evoluţia acestor produse de finanţare. Susţinem IMM-urile cu perspective sănătoase de dezvoltare şi credem că reuşita antreprenorilor din domeniul agricol are un impact direct asupra dezvoltării economiei României", a declarat Mariana Dimitrova Petkova, director general adjunct ProCredit România, conform Agerpres.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb