Producţia industrială a fost mai mare cu 1,6%, ca serie brută, şi cu 0,4%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele 11 luni din anul trecut, comparativ cu perioada similară din 2015, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) trimis Redacţiei.
În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2016, comparativ cu intervalul 1 ianuarie - 30 noiembrie 2015, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 1,6%, fiind susţinută de creşterea industriei prelucrătoare (+2,5%).
Industria extractivă a scăzut cu 16,5%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,0%.
Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 0,4%, ca efect al creşterii industriei prelucrătoare (+3,4%).
Industria extractivă şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au scăzut cu 16,5%, respectiv cu 2,6%.
În noiembrie 2016, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 1,5%, respectiv cu 0,6%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, aceasta a crescut cu 5,3%, ca serie brută, şi cu 1,5% pe seria ajustată sezonier, conform sursei citate.