Prognoză: Vor creşte investiţiile de capital

A.C.
Piaţa de Capital / 5 martie 2014

Perspectivele sectorului european de investiţii de capital arată că 82% dintre jucătorii de profil se aşteaptă ca numărul de tranzacţii în investiţii de capital să crească în 2014, conform unui studiu al Roland Berger Strategy Consultants trimis astăzi redacţiei.

Previziunile pentru cele mai semnificative creşteri în investiţiile de capital sunt pentru Germania şi Marea Britanie, pe fondul ofertei relativ mari de ţinte interesante şi a situaţiei economice generale care favorizează activitatea de fuziuni şi achiziţii, aşteptările fiind pentru majorări de 4,3%, respectiv 3,3%.

Într-o mare parte a regiunii Europei Centrale şi de Est, inclusiv România, aşteptările privind ritmul de creştere sunt plafonate undeva la sub 2%, se mai arată în studiu.

Codruţ Pascu, Managing Partner la Roland Berger Strategy Consultants, a declarat: "Având în vedere că venim după un an 2013 în care tranzacţiile cu implicare private equity (investiţii de capital) în regiune au scăzut cu aproape 10%, o creştere, cât de modestă, este binevenită şi reprezintă un prim pas în redresarea susţinută a pieţei".

Previziunile pentru un număr mare de investiţii de capital vizează sectorul de retail şi bunuri de consum (63%) urmat de industria farmaceutică şi a serviciilor medicale (61%) şi de zona de tehnologie şi media (55%).

88% dintre cei intervievaţi se aşteaptă ca majoritatea tranzacţiilor să se situeze sub pragul de 250 milioane euro.

Investitorii sunt interesaţi de afacerile de familie (59%), subsidiarele desprinse din corporaţii mari (51%) şi tranzacţiile de tip "buy-out" (45%).

De asemenea, un procentaj de 98% dintre cei intervievaţi acordă importanţă implicării active în gestionarea portofoliului, se mai arată în studiu.

Roland Berger Strategy Consultants este una dintre cele mai mari firme de consultanţă la nivel mondial şi cea mai mare de origine europeană. Fondată în Germania în 1967, compania cuprinde în prezent peste 2.700 de angajaţi şi 51 de birouri deschise în 36 de ţări. Roland Berger Strategy Consultants a fost prima companie internaţională de consultanţă în management care a înfiinţat un birou permanent în Bucureşti, în 1992.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb