Ministerul Mediului lansează Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice în format similar cu cel din anul 2025, deoarece introducerea criteriului de fabricaţie în Uniunea Europeană ar amâna sesiunea cu trei luni, notează News.ro.
Comisia Europeană a transmis autorităţilor de la Bucureşti că impunerea unor limitări geografice pentru autovehicule implică proceduri europene de durată, informează aceeaşi agenţie de presă.
"Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a decis lansarea Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice în formatul similar cu programul care a funcţionat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025. Astfel, introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile va fi amânată pentru sesiunea actuală, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru beneficiarii care aşteaptă să achiziţioneze un autovehicul nou, mai puţin poluant. În paralel, Ministerul va parcurge toate demersurile necesare pentru introducerea acestor criterii pentru sesiunea de anul viitor", arată instituţia guvernamentală într-un comunicat oficial, conform sursei citate.
Bugetul total alocat pentru această sesiune destinată populaţiei se ridică la valoarea de 300 de milioane de lei, transmite sursa citată.
"Cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziţie şi ar pune presiune suplimentară pe piaţa auto. De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută şi aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025. În acelaşi timp, nu renunţăm la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, urmând să purtăm discuţiile tehnice, inclusiv cu reprezentanţii Comisiei Europene, în perioada imediat următoare pentru a susţine aceste criterii pentru anul viitor", declară ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, potrivit agenţiei de ştiri.






















































Opinia Cititorului