PROIECT DE LEGE Activităţile politice ar putea fi interzise în campusurile universitare

Alexandru Costea
Politică / 1 august 2015

Activităţile de natură politică ar putea fi interzise în campusurile care aparţin unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, potrivit unui proiect de lege iniţiat de 12 deputaţi PSD şi unul al Minorităţilor.

Proiectul de lege are un articol unic, acesta prevăzând că: "în unităţile, în instituţiile de învăţământ, în campusurile aparţinând unităţilor şi instituţiilor de de învâţământ precum şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios".

Iniţiatorii susţin că, din experienţa ultimelor campanii electorale, autorităţile electorale locale şi centrale nu consideră că în campusurile universitare ar trebui interzise acţiunile de campanie electorală şi de promovare a unor candidaţi sau a unor formaţiuni politice, întruniri sau mitinguri electorale.

Astfel, "dacă dispoziţia legală ar rămâne cea care este în acest moment în vigoare, cu siguranţă la următoarele scrutinuri electorale, mai exact chiar anul viitor, campusurile unităţilor sau instituţiilor de învăţământ (în special cele universitare) vor fi din nou populate cu evenimente şi acţiuni de tip promovare electorală, acţiuni care vor afecta procesul de pregătire al studenţilor şi îi vor depărta pe aceştia de la procesul de învâţământ", se arată în expunerea de motive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb