Protest al salariaţilor din sport şi tineret

V.D.
Miscellanea / 19 iulie 2018

Protest al salariaţilor din sport şi tineret

Personalul din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, din toată ţara, se va afla în grevă japoneză astăzi, urmând ca de săptămâna viitoare să aibă loc acţiuni de pichetări şi strângerea de semnături pentru greva generală.

Conform unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre de către Sindicatul Naţional Sport şi Tineret, acesta a adus la cunoştinţă conducerii ministerului că problemele de natură salarială sunt grave şi că trebuie găsite soluţii în vederea înlăturării discriminărilor.

Pe de altă parte, Sindicatul este nemulţumit de, "tratamentul inegal şi discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salarizarea personalului din Sport şi Tineret au determinat menţinerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului şi comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1.300 lei net (1.100 lei net în cazul salariaţilor din federaţiile sportive naţionale) nediferenţiat pe funcţii, grade, trepte, gradaţii, a dus la apariţia unor inechităţi între aceleaşi categorii de personal".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb