PSD anunţă că va solicita, în următoarea şedinţă a coaliţiei, adoptarea unei decizii politice pentru eliminarea impozitului pe solarii, măsură introdusă în lege fără consultare şi fără acordul partidelor de guvernare, potrivit unui comunicat oficial al formaţiunii, de la care transmitem cele ce urmează.
Social-democraţii afirmă că, întrucât legea a trecut controlul de constituţionalitate, Guvernul poate modifica rapid prevederea printr-o ordonanţă de urgenţă, revenind la reglementarea anterioară, în care solariile şi anexele gospodăreşti similare erau scutite de impozit.
PSD susţine că un astfel de impozit are un impact „marginal” asupra veniturilor statului şi generează nemulţumiri inutile, fără a contribui la corectarea dezechilibrelor bugetare. Totodată, formaţiunea cere miniştrilor celorlalte partide să respecte deciziile politice asumate în cadrul coaliţiei şi să nu introducă unilateral prevederi neagreate.





























































1. fără titlu
(mesaj trimis de EU în data de 10.12.2025, 15:59)
Fără impozit tot ce e SUB 50MP PER PROPRIETATE.
Adică sa se impoziteze doar ce depășește 50 mp, ATENȚIE, PER PROPRIETATE! Asa ca să nu ne pomenim ca unii își fac acum 10 solarii de câte 49 mp, ca să scape de impozit.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2025, 17:38)
Si cu aia care au solarii in 10 localitati?