Putin a refuzat să participe la forumul de la Davos

E.D.
Internaţional / 13 noiembrie 2014

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a refuzat să ia parte la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos (Elveţia) din ianuarie 2015, în pofida faptului că a primit o invitaţie în acest sens, informează Lenta.ru, citată de Unian.ua.

Potrivit secretarului de presă al lui Putin, Dmitri Peskov, de data aceasta în locul preşedintelui rus la summit ar putea veni premierul rus Dmitri Medvedev.

Ultima dată, Vladimir Putin a participat la lucrările Forumului de la Davos în 2009, în calitate de şef al guvernului. La acea dată, Putin a ţinut un discurs dedicat crizei economice globale. De atunci, subliniază sursele de informaţie, pe numele lui Vladimir Putin au sosit invitaţii în fiecare an.

După cum se subliniază, organizatorii Forumului Mondial nu vor să renunţe la participarea unor înalţi reprezentanţi ruşi la noua reuniune de la Davos. Parteneri strategici ai Forumului vor rămâne şi acum două bănci ruseşti incluse pe lista entităţilor supuse sancţiunilor occidentale: VTB şi Sberbank. În calitate de partener (sunt 100 de asemenea companii partenere), ele varsă în fiecare an o contribuţie de 600.000 de franci elveţieni (622.000 de dolari).

Ţări aflate sub incidenţa sancţiunilor internaţionale au mai primit şi înainte invitaţii de a participa la forum. În 2014, o invitaţie a primit şi preşedintele Iranului, Hassan Rohani.

După cum a declarat preşedintele Henkel, Kaspar Rorsted, "liderii din aceste ţări trebuie invitaţi, pentru că dialogul trebuie menţinut deschis".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bine pentru Europa este ca tot mai vin rusii, ca-si calca intr-o mai mare sau mai mica masura pe orgoliul afectat, degeaba, prin impunerea de sanctiuni economice europene, de dragul si in folosul (nu se stie cit) licuricilor de peste ocean !

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0634
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8462
Gram de aur (XAU)Gram de aur509.4008

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb