PwC: "În următorii doi ani arhitectura sistemului fiscal internaţional se va modifica"

F.A.
Companii / 15 octombrie 2013

Compania PwC a menţionat astăzi, în cadrul conferinţei anuale privind preţuri de transfer, că în următorii doi ani arhitectura sistemului fiscal internaţional se va modifica, un accent fiind pus pe problematica preţurilor de transfer, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Ionuţ Simion, liderul echipei regionale PwC de preţuri de transfer, a declarat: "Anul acesta, Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a dat publicităţii două rapoarte care vizează subiectul preţurilor de transfer unul referitor la activele intangibile şi altul la prestarea serviciilor între părţile afiliate. Ne aşteptăm ca acestea să ofere mai multe informaţii privind direcţia în care se va îndrepta sistemul fiscal internaţional şi legislaţia privind preţurile de transfer. Este clar, însă, că se prefigurează modificări substanţiale şi că acestea vor afecta şi legislaţia fiscală din România".

Domnia sa a adăugat: "Aplicarea legislaţiei privind preţurile de transfer poate conduce la o serie de controverse, a căror rezolvare nu se poate realiza fără o discuţie de substanţă între contribuabil şi autorităţile fiscale. PwC şi-a propus prin acest eveniment să pună în dezbatere câteva dintre aceste controverse pentru a nu se ajunge în situaţia în care ajustările privind preţurile de transfer să conducă la cazuri de dublă impunere", potrivit aceluiaşi comunicat.

Combaterea evaziunii fiscale cu accent asupra preţurilor de transfer este elementul central al strategiei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), ceea ce presupune o multiplicare a inspecţiilor fiscale vizând preţurile de transfer, îndeosebi la nivelul companiilor care raportează pierderi financiare de mai mulţi ani, se mai arată în comunicat.

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8478
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.3213

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
Turul Dobrogei Ciclism
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb