RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 - 2017

Andrei Stan
Companii #Energie / 4 aprilie 2017

RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 - 2017

RADET anunţă încheierea sezonului de încălzire 2016 - 2017, având în vedere evoluţia temperaturilor exterioare din ultima perioadă.

Compania a transmis, într-un comunicat de presă: "Începând cu data de 04 aprilie 2017 vom iniţia procedurile de oprire a furnizării energiei termice pentru încălzire către consumatorii racordaţi la sistemul centralizat al Municipiului Bucureşti. Oprirea agentului termic pentru încălzire se va face progresiv prin reducerea temperaturii de livrare şi închiderea instalaţiilor către consumatori, astfel încât efectele vor fi resimţite în următoarele 72 de ore".

Măsura a fost luată în conformitate cu prevederile articolului nr. 117 din Regulamentul pentru furnizarea şi utilizarea energiei termice, care precizează că "oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00 - 06.00".

De la această măsură fac excepţie obiectivele speciale - spitale, creşe, grădiniţe, şcoli, sere, etc. - în cazul cărora sistarea serviciilor de încălzire se va face la solicitarea scrisă a conducerii acestora, precizează RADET.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0810
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3461
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8849
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3616

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb