Radu Ciuceanu, ultimul luptător cu arma în mână din Academia Română, îşi apără sediul de "escroci imobiliari"

A consemnat VICTOR RONCEA
Ziarul BURSA #Cultură /

Foto: Cristina Nichituş Roncea

Foto: Cristina Nichituş Roncea

Istoricul, fost deţinut politic, susţine că preotul-martir Gherasim Iscu, stareţul de la Tismana şi camaradul său din Rezistenţa Armată Anticomunistă, a salvat aurul României de ruşi, cât şi o parte din Tezaurul Poloniei 

Luptător cu arma în mână în munţi, în Mişcarea Naţională de Rezistenţă condusă de generalul Iancu Carlaonţ, fost deţinut politic timp de 16 ani, supravieţuitor al Experimentului Piteşti, salvator a numeroase vestigii arhitecturale în perioada comunistă, arheolog, istoric şi scriitor, fost deputat, conducător al Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor şi Combaterea Corupţiei, doctor Honoris Causa a numeroase Universităţi, cofondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului aflat sub egida Academiei Române, Radu Ciuceanu, la 90 de ani, este o reprezentare vie a istoriei României din ultimul secol. Distins cu Ordinul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi Crucea Patriarhală, istoricul nonagenar este un adevărat Tezaur uman care ar merita cu prisosinţă să devină membru de Onoare al Academiei Române. În rezistenţa anticomunistă şi apoi sub ancheta brutală a securităţii bolşevice l-a avut alături pe stareţul de la Mănăstirea Tismana, arhimandritul Gherasim Iscu, care a sfârşit martiric în Penitenciarul de la Târgu Ocna, împreună cu torţionarul său, chiar în ziua de Crăciun a anului 1951. Profesorul Radu Ciuceanu susţine că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să-l canonizeze pe părintele Gherasim Iscu, iar Banca Naţională a României să-l recunoască drept unul dintre principalii salvatori ai aurului României şi Poloniei depozitat la Mănăstirea Tismana, în operaţiunea ultrasecretă ce a purtat numele de cod "Neptun". Până la rezolvarea acestor cerinţe, Radu Ciuceanu se luptă de 10 ani în instanţă cu un grup de "escroci imobiliari" care vor să ocupe sediul INST pe 25 ianuarie a.c., deşi nu au cum să fie moştenitorii clădirii, pentru că aceasta a fost sediu conspirativ al Serviciului Special de Informaţii şi apoi al Securităţii, după care a devenit locuinţă comună pentru Tudor Arghezi şi... Valentin Ceauşescu. Recent, Academia Română a omagiat luptătorii anticomunişti şi activitatea profesorului dr. Radu Ciuceanu printr-un eveniment deosebit care a marcat împlinirea a 25 de ani de la fondarea INST. Am vrut să aflăm cum se pregăteşte de invadarea sediului reputatului Institut ultimul luptător cu arma în mână din Academia Română.

Victor Roncea: Cum v-aţi simţit în Aula Magna a Academiei când aţi fost sărbătorit dumneavoastră şi de ce nu, opera dumneavoastră, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, care a împlinit un sfert de veac de exis­tenţă?

Radu Ciuceanu: Îmi permiteţi să vă corectez, în primul rând s-a pus accentul pe ctitoria acestui institut născut sub egida Academiei, iniţial. Eu am fost, fără notă peiorativă sau encomiastică un produs secundar! Institutul, sunt convins că, dacă nu aş fi existat, tot s-ar fi zălmislit, fiindcă cineva, cândva, unul sau mai mulţi, ar fi împrumutat ideile noastre, ţelurile, şi poate chiar şi efortul nostru de a iniţia şi dezvolta un aşezământ sau fundaţie care să aibe în perimetrul său istoria atât de răvăşită şi precară a ultimilor 45 de ani de dictatură impusă de peste Nistru.

Victor Roncea: V-aţi bucurat atunci, în acea zi solemnă, de o înaltă clasă de vorbitori, începând chiar cu noul preşedinte al Academiei Române, energicul istoric Ion Aurel Pop. Din câte ştiu, dumneavoastră aţi fost un vechi militant al promovării domniei sale ca preşedinte al celei mai prestigioase instituţii din România, Academia care, de ce să nu o spunem, a avut mult de suferit, cu numeroşi membri de marcă închişi şi chiar ucişi în închisori de către bolşevici şi care s-a aflat în pragul desfiinţării sale de către regimul de ocupaţie.

Radu Ciuceanu: Da, dânsul a fost cel care a deschis focul, să zic aşa, şi a rezumat în câteva fraze misiunea noas­tră, activitatea noastră în cuprinsul acelui pătrar de veac care s-a scurs de atunci. Tot dânsul a făcut puntea între marea sărbătoare a împlinirii a 100 de ani de la coagularea poporului român în fruntarele sale fireşti şi munca noas­tră de istorici. Aş vrea să memorez un moment emoţionant, când în deschidere corul Patriarhiei Române, adus clandestina machinamenta prin Vicarul Patriarhal Varlaam Ploieşteanu, a intonat Imnul Naţional, urmat de rugăciunea Tatăl Nostru exprimată cu har şi melodic. Am văzut, am auzit şi am recunoscut în vorbitori istoria ilustrată prin personalităţi prezente care îşi depănau atunci amintirile de la Nicolae Văcăroiu, fostul prim-ministru ce a semnat entuziasmat actul de naştere al instituţiei noastre, până la academicianul Victor Spinei ce a improvizat pe loc un mesaj de îndemn în continuarea activităţii INST-ului, neomiţând faptul că acum 40 de ani a avut prilejul, pe un şantier de arheologie să facă cunoştinţă cu subsemnatul. Printre primii vorbitori s-a remarcat şi mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, citit şi interpretat cu multe informaţii despre activitatea noastră de către Episcopul-Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul de care mă leagă o prietenie statornică. Dar a existat un moment de vârf, aşa este, când în Aulă l-am primit cu ochi recunoscători pe patriarhul istoricilor din România, pe domnul academician Dan Berindei. A vorbit puţin, dar concentrat pe efortul colectivului nostru, şi a menţionat realizările nostre, cele 150 de volume publicate şi 100 de numere ale Arhivelor Totalitarismului, prin strădania cercetătorilor noştri care au petrecut mii de ore de cercetare, în arhive şi pe teren şi de redactare, la Institut.

Victor Roncea: Aţi memorat o caracterizare a Institutului ce a întregit discursul său?

Radu Ciuceanu: Evident că mi s-a încrustat în memorie. Nu uitaţi că sunt fost deţinut politic! Pot să vă recit pe loc sute de versuri, care ne-au ţinut vii în temniţă, cum sunt cele ale lui Eminescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic sau Sergiu Mandinescu, colegul meu de luptă şi de închisoare. De la Dan Berindei citire: "Da, domnilor, trebuie să recunoaştem că acest institut, prin activitatea sa, temeinică şi neîntreruptă, este un organism viu şi productiv, spre deosebire de alte institute ale noastre pe care le lasă în urmă". Încheierea, a fost susţinută con brio de un membru corespondent al Academiei, directorul Institutului de Sociologie, domnul profesor Ilie Bădescu, veteran al institutului nostru şi una dintre cele mai scăpărătoare minţi ale Academiei Române, care a susţinut ideea noastră de a se ridica în complexul Catedralei Naţionale un monument al jertfei anticomuniste.

Victor Roncea: Vă felicit pentru aceasta şi sper că Patriarhul va ţine cont de ea. Am observat pe parcursul evenimentului de la Academie, la care am avut onoarea să particip, că pe ecranele dispuse în Aula aţi proiectat şi chipul arhimandritului Gherasim Iscu, cu care aţi fost şi în mişcarea de rezistenţă şi închis. Cum i se omagiază în prezent martirajul, pentru că ştiu că există mărturii, inclusiv ale pastorului Richard Wurmbrandt, privind moartea sa martirică, de Craciun, la Târgu Ocna, de mână cu unul dintre torţionarii săi, acum bolnav şi el, pe care l-a iertat şi care şi-a dat duhul tot în acea noapte...

Radu Ciuceanu: Vreţi să vă spun cum? În nici un fel, domnule reporter! Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare - Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoşaţi pe sus.

Victor Roncea: Şi pe BNR de ce sunteţi supărat?

Radu Ciuceanu: Să spunem întristat... Domnule, Gherasim Iscu a salvat aurul României, domnule! Şi pe-al Poloniei, domnule! Un biet monah, acolo. Lui îi datorăm, fraţilor, aurul care mai e azi, cât mai e, că dacă nu era el, acum ne mai milogeam la ruşi şi pentru aurul câştigat de Mircea Vulcănescu şi Gheron Netta de la nemţi, nu numai pentru Tezaur. 4.035 de casete, 189,6 tone aur românesc şi aur polonez, 51 de casete, cu 2,7 tone aur, total 4.086 casete, cu 192,3 tone aur! Atât a fost depozitat la Mănăstirea Tismana de BNR în operaţiunea strict secretă "Neptun" pentru a se proteja averea României de jefuirea de către ruşii invadatori şi de furia nemţilor la retragere. Şi cine a fost stareţ în toată perioada? Părintele Gherasim Iscu! De ce credeţi că l-au chinuit şi, în final, l-au lăsat să moară de tuberculoză bolşevicii? Pentru că ne-a ajutat pe noi - cu mult curaj şi patriotism! - să ne ascundă nişte arme? Nu! Anchetatorii noştri, care majoritatea erau alogeni şi sub ordinele directe ale NKVD, l-au executat pentru aurul de la Tismana. Pentru că n-au pus mâna pe el deşi spionii sovietici au dat târcoa­le mânăstirii. Trei ani nici un călugăr nu a divulgat secretul absolut. Mai mult, când s-a pus problema eventualei descoperiri a aurului depozitat în pivniţa mănăstirii el este cel care a propus BNR ideea aparent năstruşnică dar cât de eficientă de a muta aurul în peştera de la poalele muntelui, cu posbilitatea de a nărui intrarea prin minare în caz de urgenţă. Sunt martor! Aşa s-a salvat aurul României şi cel încredinţat de Polonia BNR, până când a mai trecut din urgie. Şi unde este recunoaşterea BNR? În documentarul prezentat la inaugurarea unui muzeu acolo în peşteră e trecut că a murit la Poarta Albă, nu la Târgu Ocna. Nu şi-au făcut tema. Mai nimic despre imensa res­ponsabilitate pe care a avut-o pe umeri protejând aurul românesc - e drept, cu toate autorităţile statului implicate, dar câtă responsabilitate.... şi nimic despre activitatea lui de mare conştiinţă în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia. Singurii care i-au recunoscut meritele au fost basarabenii. Culmea, Poşta Moldovei a scos în urmă cu câţiva ani o coliţă de colecţie cu chipul lui între alţi mărturisitori, poate pentru că a fost şi preot misionar în Transnistria. Cinste lor, ruşine nouă! Pe 21 ianuarie e ziua lui de naştere. Sunt curios dacă o să-şi aducă aminte cineva de tot ce v-am spus...

Victor Roncea: Ce proiecte de viitor aveţi?

Radu Ciuceanu: Am multe proiecte. Aş dori în acest an, întrucât nu am făcut nici un pas înainte în proiectarea şi săvârşirea Panteonului României, visul nostru de acum 10 ani, să purcedem la realizarea lui unde, evident, factorii decizionali îşi vor uni efortul şi creaţia în realizarea acestei opere, dacă există o bună credinţă şi o participare financiară corespunzătoare vecină cu acel stimul cultural împărtăşit de întreaga suflare românească, din 1884, care a dus la ridicarea de iznoavă, a Ateneului Român. Acest fapt care trebuie totuşi realizat ne-ar scoate din clasamentul ruşinos al puţinelor state din Europa ce sunt văduvite de astfel de instituţii şi în care noi strălucim prin absenţă. Sperăm că în anul următor Academia şi Primăria Generală a Capitalei, într-o colaborare efectivă, să parcurgă două etape de angajare: primul este amplasamentul, al doilea este optimizarea unui sever concurs care să ducă la definitivarea proiectului admis.

Victor Roncea: Dar ce s-a petrecut după omagierea dumneavoastră din Aula Academiei? Am aflat din multiple surse că drept răsplată şi recunoaştere a participării dumneavoastră la istoria poporului nostru aţi primit o citaţie de la Curtea de Apel III Civilă prin care vi se punea în vedere că trebuie să evacuaţi apartamentul în care v-aţi dus activitatea culturală un pătrar de veac. Ce ne puteţi spune rezumativ despre această măsură, cu atât mai mult pe câte ştim că dumneavoastră aţi întemeiat în 1990 în cadrul Parlamentului Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor şi Corupţiei pe care aţi păstorit-o în două legislaţii. Aţi mai avut prilejul să constataţi că eforturile dumneavoastră de data aceasta parlamentare nu şi-au găsit un ecou corespunzător?

Radu Ciuceanu: Da, şi munca colectivului nostru sper că nu va fi în zadar, indiferent de rezultatele palpabile ale anchetei noastre de atunci, prin cele două volume care s-au focusat pe pierderea din partea Statului Român a unui segment din avuţia naţională dar şi o componentă a siguranţei sale: Telefoanele, respectiv Afacerea Romtelecom, care a fost negociată în mod fraudulos sau/şi Banca Religilor care a fost declarată falimentară în condiţii suspecte. Fără îndoială că de-a lungul anilor am avut de cercetat şi rezolvat sute de cazuri în care am recomandat instanţelor o mai mare atenţie şi precauţie în procesele de restituire a celor îndrituiţi, considerând mereu că Justiţia are în primul rând rolul de a face dreptate. Ori dreptatea, ştiam prea bine din experienţa anilor că nu este un datum cosmic, ci este produsul unui principiu pe care se întemeiază actul judiciar: adevărul. Iar el nu poate fi obţinut decât în urma unor cercetări care pot dura ani de zile. În ce priveşte cazul nostru de la INST, dacă actualii pretendenţi ar fi avut dreptate am fi fost primii care am fi eliberat sediul, încă de dinainte de proces. Dar aici avem de a face cu nişte escroci imobiliari care s-au pus cu cine nu trebuie - cu istoricii arhivişti. Pe noi cred că ne pot păcăli?! Imobilul pe care îl pretind ei nu este acesta. Aici a fost de la bun început un sediu conspirativ al SSI - care activa sub Secţia a II-a a Marelui Stat Major (Biroul 2 contrainformaţii), ulterior sub preşedinţia Consiliului de Miniştri şi apoi ajuns la Securitate. Avem toate actele care dovedesc acest traseu, cu excepţia celor de la Ministerul Apărării, care, ca orice instituţie care se respectă, nu-şi pune pe masă nicăieri sediile conspirative. Apoi, ca să vedeţi cum era pe vremea comuniştilor, aici ajung să stea, împreună, Tudor Arghezi cu Valentin Ceauşescu, cel din urmă chiar în actualul nostru sediu, de la primul etaj, după ce maes­trul se retrage la următorul etaj, unde a şi stat fiica lui, Mitzura, până recent. Casa aceasta a fost a statului dintotdeauna. Noi suntem chiriaşi. Iar cei care pretind acest etaj v-am spus ce sunt.

Victor Roncea: La ce concluzie aţi ajuns dumneavoastră după o asiduă şi continuă cercetare şi care cred că v-a luat ani de zile şi, bănuiesc, v-a blocat în parte şi activitatea dumneavoastră istorică?

Radu Ciuceanu: Din păcate aşa a fost şi este. Primul impediment îl exersasem în cadrul comisiei noastre parlamentare. Neputinţa sau dificultatea de a coborî în timp şi a retrăi ceea ce cândva, câţiva dintre noi mai suntem în viaţă. Substituirea este prima condiţie esenţială şi hotărâtoare în judecata unui caz, unei situaţii, unui desfăşurător de fapte şi personaje care au format conţinutul unui proces. Trebuie să recunosc că în pofida unor vizite făcute pentru investigare a rezolvării la nivel parlamentar a revendicărilor şi a des­păgubirilor legale am vizitat Ungaria de trei ori, iar Polonia de două ori. Primii, dintr-un considerent că Ungaria a fost ocupată de o putere străină (Uniunea Sovietică) şi-au rezolvat problemele de o manieră radicală oferind des­păgubiri în dolari. Iar suma cea mai mare care a fost oferită a fost de 200.000 de dolari. Am avut prilejul atunci să mă întreţin cu vicepreşedinte Parlamentului maghiar şi în câteva ore mi-a explicat de ce. Explicaţia mi s-a părut raţională şi în mod cert ar fi trebuit să-i dăm curs. Ţara noastră, ne spune dânsul, a avut parte de o ocupaţie sălbatică impusă de o armată străină şi de uneltele sale. A fost un al treilea Război Mondial care a coborât însă până la ultimul sat din Pusta Ungară. Marea revoluţie maghiară din 1956 cu nu mai puţin de 30.000 de victime a însemnat pentru noi şi un reper moral. Nu puteam accepta ca o persoană, fie ea chiar şi ilustră să se întoarcă după 1989 şi sa-şi revendice un bun, un castel, sau o moşie, ca şi cum în Ungaria nu s-ar fi petrecut nimic. Omiţând voit sutele de mii de victime din timpul războiului, zecile de mii ale revoluţiei, persecuţia bisericii noastre, colectivizările şi furtul în general şi special al avutului naţional! De aceea, am considerat în raport cu valoarea revendicată să dăm o restituire în valută. Şi cu această viziune şi acţiune noi am pus capăt a ceea ce s-ar fi putut să fie şi ce este la voi în forţă, procesele. Sutele şi miile de litigii însoţite de zeci de ani de acum în colo - îmi spunea în 1993 - care vor aduce mai multe pagube ţării decât multe calamităţi. Mai mult decât atâta, am dat drepturile de succesiune patrimonială numai celor de grad 1.

Victor Roncea: A avut dreptate vecinul nostru ungur?

Radu Ciuceanu: Păi duceţi-vă vă rog pe Calea Floreasca la Autoritatea de restituire şi întrebaţi câte dosare mai au încă de rezolvat. Şi fiindcă s-ar putea să ocolească răspunsul vă zic eu: 24.000.

Victor Roncea: Şi în cât timp credeţi că le vor rezolva?

Radu Ciuceanu: Păi în ritmul în care se lucrează vor mai avea nevoie de cel puţin încă 10-15 ani. Dar între timp vor dispare fizic petiţionarii şi bunurile vor ajunge pe mâna unora care nu le merită. Iar un litigiu pe care am încercat să-l rezolv legal a fost cel al academicianului Dan Berindei, care având acte succesorale pe 150 ha, nu i s-a restituit decât jumătate din proprietate. Şi observaţia este uluitoare, familia sa avea cel puţin două treimi din teren pe actuala vatră a oraşului Costineşti. Şi ca să fie nemernicia mai bine exprimată, familia Berindei a dat acum câţiva ani cu acte în regulă Statului Român prin intermediul Academiei 50 ha de pământ în Teleorman şi 45 ha pădure veche, plus un conac. Ce fel de ţară suntem, domnule ziarist, dacă la oamenii care sunt din ce în ce mai puţini, care mai fac şi donaţii substanţiale de zeci de milioane de euro, nu li se recunosc drepturile legale şi obligatorii?! Dar să ne întoarcem la oile noastre...

Victor Roncea: Concret, cum vă veţi lupta mai departe în ce priveşte sediul INST?

Radu Ciuceanu: Pentru a fi mai strâns şi explicit, permiteţi-mi să vă sintetizez: solicităm să fie desfiinţată hotărârea Curţii de Apel pentru că aceasta este nelegală. Apelul Institutului trebuia admis, instanţa de apel depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti, făcând o greşită aplicare a legii. În plus, aşa cum v-am spus, Institutul nu este proprietarul imobilul şi în calitate de detentor, deţinând pentru Stat, nu ar avea posibilitatea legală şi nici obligaţia de a preda imobilului unui terţ al raportului juridic pe care îl are cu Statul Român, care este proprietarul imobilului şi care nu este parte în acest dosar. Ne aşteptăm ca cine are ochi să vadă şi urechi să audă, să chibzuiască. Noi suntem pregătiţi, oricum, pentru orice.

Victor Roncea: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 4 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Cea mai bună meseriei post '89 ?

    Ce se întâmplă în Franța seamănă cu ce a trăit dansul?

    Cei pe care îi recitați peste 30 de ani o să fie necunoscuți dacă nu sunt azi ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Doamne, da' retardat mai esti!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Petre ROMAN, Adrian SEVERIN, Emil CONSTANTINESCU au cedat bucati de pamant romanesc in 1997 Ucrainei, urgent ANCHETATI!D.I.I.C.O.T., D.N.A., se aude?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Dumnezeu sa il tina sanatos!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS