Radu Lucianu, noul Director General al Romprim

V.D.
Companii / 16 mai 2018

Radu Lucianu

Radu Lucianu

Omul de afaceri Radu Lucianu a preluat un prim pachet de 55% din acţiunile Romprim, odată cu achiziţia pachetului majoritar, acesta a fost numit Director General al companiei.

Acţiunile au fost preluate în urma unei oferte publice lansată în luna noiembrie 2017. Prin transferul pachetului majoritar, activitatea de producţie şi activele companiei trec în administrarea unei echipe de management, condusă de Lucianu, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

"Romprim este compania care a avut un rol instrumental în formarea mea profesională. Imediat după terminarea facultăţii am intrat în echipa Romprim, unde, timp de 6 ani am participat la etape importante în procese de producţie şi proiecte variate. Mă bucur să revin din poziţia de Director General şi sa îmi aduc contribuţia la dezvoltarea companiei şi diversificarea activităţilor acesteia, prin prisma experienţei pe care am acumulat-o de-a lungul timpului", a declarat Radu Lucianu, Director General al Romprim.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Date recente, pe când?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb