Industria transporturilor rutiere este determinată să contribuie la decarbonizare, pe fondul unor serii de dificultăţi, precum instabilitatea legislativă sau costurile ridicate, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Raluca Marian, manager senior transport persoane în cadrul Uniunii Internaţionale a Transporturilor Rutiere (IRU).
"Industria transportatorilor rutieri are o mare responsabilitate pentru atingerea obiectivelor de mediu agreate la Paris. Există şi dificultăţi, precum instabilitatea legislativă, bio-combustibilii diesel şi electricitatea. Ce este foarte clar, şi pot vorbi în numele transportatorilor rutieri de persoane, este că industria transportatorilor este determinată să contribuie la decarbonizare. Există, însă, unele probleme. Una dintre acestea este că avem nevoie de o multitudine de combustibili alternativi. Nu există o soluţie miraculoasă. De asemenea, electricitatea poate fi utilă pentru anumite mijloace de transport, dar pentru autovehiculele de lungă distanţă - camioane sau autocare - nu este o soluţie", a spus Marian, conform Agerpres.
Potrivit sursei citate, o altă problemă cu care se confruntă industria de profil se referă la costurile pe care ar trebui să le suporte operatorii de transport.
"A doua problemă este că nu se poate aştepta ca o singură categorie, şi anume operatorii, să suporte costurile unei întregi societăţi. Schimbarea costă, iar în unele cazuri combustibilii costă mult, dar cel mai mult costă vehiculele şi pentru asta au nevoie de sprijinul guvernelor. În al treilea rând, transportul colectiv de persoane este soluţia, pentru că transportul individual sau cu maşina personală nu este soluţia pentru a reduce poluarea sau descongestia în oraşe", a precizat Raluca Marian.