Raluca Turcan: "PNL susţine ordonanţa care sprijină justiţia"

Ioana Dogaru
Politică / 11 martie 2016

Vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a anunţat, vineri, că liberalii vor susţine "ordonanţa care sprijină justiţia să funcţioneze", informează Agerpres.

"PNL va susţine fără echivoc ordonanţa care sprijină justiţia să funcţioneze, să condamne infractorii, să realizeze probatorii complete şi fundamentate! PNL cere o poziţionare fermă a tuturor instituţiilor statului faţă de funcţionarea corectă a justiţiei. O poziţionare fermă: de apărare a infractorilor sau de condamnare şi respingere a infractorilor", a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Raluca Turcan s-a declarat "îngrijorată de protecţia împotriva justiţiei care se conturează în România".

"În calitate de vicepreşedinte al PNL, sunt îngrijorată de protecţia împotriva justiţiei care se conturează în România: o nouă solicitare DNA respinsă în Parlament; atacuri furibunde ale unor demnitari de nivel înalt la adresa justiţiei; reglări de conturi în interiorul justiţiei, susţinute şi încurajate de spaţiul politic. Toate acestea slăbesc democraţia, vulnerabilizează siguranţa naţională", susţine Raluca Turcan.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, joi, că Guvernul a lucrat la o ordonanţă de urgenţă privind interceptările şi vineri seară, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Executivul o va adopta.

Prună a precizat că România se află astăzi în situaţia în care nu are altă infrastructură în materie de interceptare a comunicaţiilor decât cea administrată de SRI, soluţia fiind folosirea acesteia cu eliminarea oricărei intervenţii umane din partea celor de la Serviciul Român de Informaţii şi cu implicarea exclusivă a procurorului şi a poliţiei judiciare.

"Nu este rolul acestei ordonanţe de urgenţă să detaşeze efectiv procurori. Eu sper (...) ca imediat după adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă să fim în măsură să avem un corp de poliţie judiciară, un corp redus, care să fie la dispoziţia procurorului şi care să fie elementul uman pe care îl reclamă Curtea Constituţională în folosirea acestei infrastructuri", a adăugat Raluca Prună.

Ministrul Justiţiei a punctat, însă, faptul că punerea în acord a legislaţiei existente cu decizia Curţii Constituţionale vine şi cu nişte costuri, potrivit Agerpres.

"Ceea ce facem prin OUG este ca la acest moment să punem în acord ceea ce avem ca legislaţie cu cerinţa Curţii Constituţionale, cu ceea ce avem şi ceea ce avem la acest moment este exclusiv infrastructura SRI", a afirmat Prună.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb