Premierul Sorin Grindeanu "plânge de mila primarilor", deşi rezolvarea problemelor acestora depinde chiar de şeful Guvernului, anume problema salarizării primarilor şi a fondurilor pentru investiţii în administraţia locală, a afirmat preşedintele PNL, Raluca Turcan, la Realitatea TV.
Raluca Turcan a declarat, transmite News.ro: "Mi se pare total incorect că, în loc ca premierul să recunoască că aceste două ordonanţe (OUG 6 şi 9 - n.r.) deschid o poartă către cheltuirea discreţionară a banilor publici, a început să plângă de mila primarilor în condiţiile în care în momentul de faţă domnia sa este responsabil direct pentru a rezolva o mare parte din problemele primarilor".
Ea a amintit că Guvernul nu a luat măsurile necesare pentru îmbunătăţirea salarizării primarilor, care au ajuns să aibă salarii mai mici decât unii dintre angajaţii primăriilor pe care le conduc. Creşterile salariale pentru aparatul de lucru al primăriilor nu au fost urmate de alocarea corespunzătoare a fondurilor necesare astfel că administraţia locală a rămas fără bani pentru investiţii deoarece banii au fost redirecţionaţi către salarii.
Raluca Turcan arată că această situaţie a făcut administraţia locală să fie şi mai dependentă de către administraţia centrală.
Preşedintele PNL a mai spus: "Evident că se uită cu speranţă la onor Guvern care a spus: «De ce să fie transparenţă şi să ne spună oamenii pe ce proiecte să cheltuiesc banii? Mai bine le spunem că sunt banii în pixul nostru şi, dacă se poartă cum trebuie, le mai transferăm bani pentru ceva proiecte». Sunt primari care-mi spun că au nevoie ca de aer de bani".
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, ieri, în Parlament, la "Ora primului-ministru", că este total incorect faţă de primari şi faţă de eforturile acestora să fie caracterizaţi "drept hoţi şi infractori care jefuiesc banul public" şi le-a spus liderilor opoziţiei că va răspunde la orice critică venită din partea lor atât timp cât va fi însoţită de argumente reale, dar nu va răspunde "la fumigene politice".