REACŢIE LA TAXELE UE PE IMPORTURI DE PANOURI SOLARE China investighează vinurile din zona euro

D.A
Internaţional / 5 iunie 2013

China a răspuns deciziei Uniunii Europene (UE) referitoare la condiţionarea importului de panouri solare chineze, prin investigaţii privind eventuale măsuri de dumping şi subvenţiile acordate producătorilor de vin din zona euro, transmite Reuters.

Ministrul Comerţului din China a declarat că Guvernul de la Beijing a demarat investigaţiile privind importul de vin din UE la cererea producătorilor chinezi de vin.

Domnia sa a declarat: "Ministerul Comerţului a primit deja o cerere de la reprezentaţii industriei vinului care acuză că vinul importat din Europa intră pe piaţa chineză datorită unor strategii nedreptate bazate pe dumping şi pe subvenţii. Acest fapt a avut un impact negativ asupra producţiei noastre de vin, iar reprezentaţii au cerut ministerului de Comerţ să înceapă investigaţiile îndreptate împotriva dumpingului şi suvenţiilor. Am luat act de creşterea rapidă a importului din UE şi vom coordona investigaţiile în concordanţă cu legile".

China a importat 430 milioane de litri de vin anul trecut, din care mai mult de două treimi vin din zona euro, potrivit cifrelor vamale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb