Reducerea preţului de vânzare a locuinţelor ANL către chiriaşi, adoptată de Camera Deputaţilor

Andrei Stan
Politică / 16 martie 2016

Camera Deputaţilor a aprobat astăzi un proiect de lege care prevede reducerea preţului de vânzare a locuinţelor ANL către chiriaşi.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat propunerea legislativă cu 234 voturi ''pentru'', potrivit Agerpres.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitor la modalitatea de calcul a valorii chiriei lunare, precum şi a valorii de vânzare a locuinţei. Astfel, chiria se stabileşte anual de către autorităţile administraţiei publice locale şi va acoperi cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii, recuperarea investiţiei, în funcţie de durata normată stabilită potrivit prevederilor legale, precum şi o cota de maximum 1%. Cota de maximum 1% se aplică la valoarea de înlocuire a locuinţei, stabilită conform normelor metodologice.

De asemenea, se prevede diminuarea coeficientului de ponderare aplicat valorii de vânzare de la 1,4 cât este în prezent, la 1 pentru municipiul Bucureşti.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat pe 16 februarie, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb