Topul celor mai mari achiziţii din 2011 evidenţiază faptul că Reff şi Asociaţii a asistat cea mai mare tranzacţie din ultimul an în imobiliare, şi anume achiziţia de 80 de milioane de euro a complexului de birouri de clasă A Business City Center din Timişoara de către New Europe Property Investments plc (NEPI), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Firma de avocatură marchează astfel a treia performanţă de acest fel, după mandatele asemănătoare din 2009 şi 2010.
Alexandru Reff, Partener Reff şi Asociaţii, a declarat: "Nivelul la care operează echipa noastră este încă o dată recunoscut printr-un clasament care ne onorează. Colaborarea noastră cu fondul de investiţii NEPI a marcat, în ultimii trei ani, tranzacţii de referinţă în acest domeniu, într-un moment în care atât piaţa de profil, cât şi activitatea M&A evoluează cu dificultate. Implicarea în aceste proiecte şi în general colaborarea cu unul dintre cele mai active fonduri de investiţii din România este un privilegiu care ne oferă mari satisfacţii".