Reforma pieţei RCA, în pericol: lipsa de dialog pune în pericol drepturile păgubiţilor

I.S.
Comunicate de presă / 23 iunie, 13:06

Reforma pieţei RCA, în pericol: lipsa de dialog pune în pericol drepturile păgubiţilor

Conducerea Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSA), impreuna cu o echipa de consultanti s-au prezentat, vineri, la sediul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), în urma unei invitaţii formulate chiar de reprezentanţii instituţiei, pentru a participa la o întâlnire dedicată discutării proiectului de Cod de conduită pe care ASF intenţionează să îl implementeze în domeniul asigurărilor, potrivit unui comunicat emis redacţiei.

Cu toate acestea, deşi ne-am prezentat punctual la ora şi locaţia stabilite, nici un reprezentant al ASF nu a fost prezent. Mai mult, nu am fost notificaţi în niciun fel cu privire la o eventuală anulare, amânare sau reprogramare a întâlnirii.

Această situaţie transmite un semnal îngrijorător privind lipsa de deschidere reală la dialog şi consultare din partea ASF faţă de toţi actorii implicaţi în gestionarea dosarelor de daună şi în remedierea disfuncţionalităţilor cronice ale pieţei asigurărilor.

Considerăm că orice iniţiativă de reglementare - cu atât mai mult una de anvergura unui Cod de conduită - trebuie să se fundamenteze pe un proces transparent, participativ şi echilibrat, care să implice toate părţile afectate de aplicarea sa.

Într-un context marcat de dificultăţi semnificative în ceea ce priveşte transparenţa, respectarea drepturilor păgubiţilor şi eficienţa soluţionării daunelor, absenţa ASF de la o întâlnire solicitată chiar de către instituţie reprezintă un gest profund regretabil, care pune sub semnul întrebării angajamentul real faţă de reformă.

Potrivit sursei, un cadru normativ viabil nu poate fi construit decât prin dialog susţinut şi acţiuni concrete, asumate împreună cu toţi actorii implicaţi: autorităţi, asociaţii profesionale, service-uri independente, consumatori şi experţi din domeniu.

Proiectul de Cod de conduită propus de ASF nu reprezintă doar un set de recomandări tehnice privind relaţiile dintre service-uri, asigurători şi alte entităţi din piaţă. Acesta vizează în mod direct păgubitul - beneficiarul final al unei poliţe RCA - care, în urma unui accident rutier, are aşteptarea legitimă de a fi despăgubit într-un mod corect, rapid şi transparent.

Din păcate, o mare parte dintre prevederile acestui proiect contravin legislaţiei în vigoare, inclusiv principiilor fundamentale consacrate prin Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Mai mult, acestea par să prefigureze o modificare a cadrului legislativ RCA, cu implicaţii grave asupra drepturilor păgubiţilor.

Potrivit noii abordări promovate de ASF, păgubitul - deja afectat de un accident şi lipsit de posibilitatea utilizării autovehiculului - ar urma să suporte personal costurile reparaţiei, urmând să recupereze ulterior suma aferentă de la asigurător. Această inversare a obligaţiei de plată contravine principiilor protecţiei consumatorului şi descurajează exercitarea drepturilor conferite de polita RCA

„Un asigurător RCA nu ar trebui să respingă costurile de reparaţie ale unui bun într-o unitate reparatoare autorizată, atunci când aceste costuri au fost suportate de către asigurat sau persoana prejudiciată şi sunt conforme nivelurilor de preţ practicate pe piaţa locală.”, recomanda ASF.

Totodată, se prefigurează un grav conflict de interese, întrucât ASF recomandă societăţilor de asigurare să evite constatarea daunelor în cadrul unităţilor reparatoare autorizate. Conform comunicatului, această practică favorizează plata anticipată către păgubit, fără evaluarea şi efectuarea reparaţiei într-un cadru legal şi controlat.

În practică, aceste sume sunt redirecţionate frecvent către reparaţii efectuate de persoane sau entităţi neautorizate, neînregistrate fiscal, fără drept legal de funcţionare ca service auto. Consecinţele sunt alarmante:

-Autovehicule reparate necorespunzător, fără garanţie tehnică, care revin în circulaţie;

-Creşterea riscurilor pentru participanţii la trafic;

-Lipsa unui control asupra calităţii reparaţiilor;

-Pierderi semnificative la bugetul de stat prin evitarea taxelor şi impozitelor.

Acest model subminează activitatea service-urilor autorizate şi corect fiscalizate, afectând grav principiul protecţiei păgubitului şi alimentând o economie paralelă, lipsită de orice formă de reglementare.

În plus, recomandarea ASF privind completarea unei declaraţii de interese de către personalul implicat în constatarea daunelor poate fi aplicată abuziv, servind drept justificare pentru excluderea unităţilor reparatoare din procesul de reparaţie. În numele unei aparente „neutralităţi”, se conturează un model dezechilibrat care:

-compromite rolul legal şi profesional al service-urilor autorizate;

-vulnerabilizează păgubitul;

-favorizează dezvoltarea unui circuit economic necontrolat şi ilegal.

Unităţile reparatoare autorizate sunt singurele entităţi care îşi asumă legal şi tehnic responsabilitatea pentru calitatea intervenţiei. Emit documente de conformitate şi garanţie, fiind supuse unui regim riguros de autorizare şi control. Excluderea acestora din lanţul de despăgubire echivalează cu eliminarea singurului garant al siguranţei rutiere post-reparaţie.

Potrivit comunicatului, în prezent, societăţile de asigurare exercită o presiune tot mai intensă asupra conducerii ASF, cu scopul clar de a obţine un control unilateral asupra procesului de reparaţie. Astfel, se urmăreşte impunerea unui model în care asigurătorii decid discreţionar asupra valorii, metodei şi modului de reparaţie, fără consultarea reală a specialiştilor implicaţi în execuţia tehnică.

Actualul proiect de Cod de conduită propus de ASF reprezintă, în esenţă, o reluare mascată a proiectului de lege promovat anul precedent, proiect intens contestat si in final neaprobat

Semnalele recente indică o posibilă cedare a ASF în faţa acestor presiuni, ceea ce ar pune în pericol echilibrul pieţei de asigurări, ar slăbi semnificativ protecţia păgubitului şi ar compromite siguranţa rutieră.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3983
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8892
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.0454

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb