Situaţia tensionată din Crimeea, legată de incertitudinea viitorului peninsulei, creează disensiuni între comunităţile din regiune, potrivit unui comunicat al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) publicat ieri pe site-ul instituţiei.
După vizita în Peninsulă, Înaltul Comisar pe Minorităţi Naţionale din partea OSCE, Astrid Thors, şi-a exprimat îngrijorarea legată de riscul unor eventuale conflicte violente între comunităţile din zonă, în special între cele ucrainene şi tătare.
Doamna Thors a afirmat că situaţia rămâne precară: "Deciziile grăbite, privind viitorul statut al Crimeii, sunt o sursă majoră de tensiune şi expun diviziunile dintre comunităţile peninsulei, trecute cu vederea timp de decenii. La fel precum comunitatea ucraineană, tătarii din Crimeea au adoptat o poziţie diferită de cea a majorităţii din stat, ceea ce le măreşte vulnerabilitatea. Relaţiile dintre grupurile etnice din peninsulă sunt caracterizate de o stare de frică în creştere".
Comisarul aminteşte autorităţilor din regiune că sunt obligate să asigure securitatea şi "respectul pentru drepturile omului, inclusiv cele ale minorităţilor, pentru toţi cei prezenţi pe teritoriu, indiferent dacă sunt ruşi, ucraineni, tătari sau orice altă etnie", se mai arată în comunicat.
Oficialul OSCE a adăugat: "Există un real risc de vărsare de sânge. Toate deciziile pe probleme esenţiale, cum ar fi statutul Crimeii, politica limbilor sau cea a minorităţilor naţionale, trebuie discutate cu toate partidele şi să fie în concordanţă cu legislaţia internaţională".
Comisarul a subliniat că, în timpul vizitei la Kiev şi Crimeea, nu a găsit dovezi ale violării sau ameninţării drepturilor la adresa vorbitorilor de limbă rusă, mai transmite comunicatul.