SNIF a pierdut, în câţiva ani, 300 milioane lei

     Salarizarea personalului ANIF nu va mai fi subvenţionată de stat, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 65/2011 privind modificarea Legii îmbunătăţirilor funciare, aprobată la sfârşitul lunii iunie 2011. Printre altele, aceasta elimină avizul Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, instituţia care se va ocupa de acest lucru fiind Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
     Gabriel Ioniţă, specialist senior în agricultură şi irigaţii în cadrul Biroului Băncii Mondiale în România, ne-a spus, într-un interviu, care este opinia sa legată de noile reglementări în domeniu.

       *  Interviu cu domnul Gabriel Ioniţă, specialist senior în agricultură şi irigaţii în cadrul Biroului Băncii Mondiale în România
     
     Reporter: Ce schimbări aduce Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind modificarea Legii îmbunătăţirilor funciare?
     Gabriel Ioniţă: În anul 2011, două ordonanţe de urgenţă ale Guvernului au amendat Legea 138/2004 a îmbunătăţirilor funciare: OUG 65 şi OUG 82. OUG 65/2011 a reglementat câteva chestiuni care ţin de modul de finanţare a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, mai precis a activităţilor de irigaţii. Un lucru important ar fi faptul că termenul până la care trebuie publicate tarifele de irigaţii, tariful anual şi tariful de livrare, care era 31 august, nu mai este stabilit prin lege, ci va fi specificat în normele metodologice care vor fi aprobate de către Minis-terul Agriculturii. Efectul Ordonanţei constă în faptul că nici până acum (n.r. 9 ianuarie 2012) nu sunt calculate şi publicate tarifele anuale şi tarifele de livrare pentru toate sis-temele de irigaţii de utilitate publică. În condiţiile de dinainte de aprobarea OUG de către Guvern, ANIF (Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, fostă Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare) era obligată să calculeze şi să publice aceste tarife pentru fiecare sistem de irigaţie şi pentru fiecare punct de livrare a apei până la data de 31 august a anului în curs pentru următorul an calendaristic. Adică, până la 31 august 2011 trebuiau publicate tarifele pentru anul 2012. Ca un rezultat al ordonanţei, aceste tarife nu au mai fost publicate pentru toate sis-temele şi, deja, apare o nesiguranţă în ceea ce priveşte contractarea lucrărilor. Nu au apărut contracte de servicii din partea utilizatorilor pentru că ei nu ştiu ce tarife să ia în considerare când contractează servicii. De asemenea, a dispărut obligativitatea plăţii unui avans. Nici normele metodologice de aplicare a ordonanţei nu sunt încă aprobate. Dacă legiuitorul, Guvernul în acest caz, a decis că termenele se stabilesc de către MADR, şi MADR nu le-a specificat, atunci se creează un vid de reglementare în domeniu.
     Reporter: Ordonanţa interzice introducerea cheltuielilor cu întreţinerea şi reparaţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în tarifele de livrare. Ce părere aveţi?
     Gabriel Ioniţă: Există, practic, două categorii de clienţi - sau ar trebui să existe două categorii de clienţi pentru ANIF - clienţii beneficiari de contracte de servicii multianuale, pe termen de minimum cinci ani, şi clienţii sezonieri. În noile condiţii, dacă un fermier doreşte să irige culturile, dar nu s-a gândit înainte să înceapă sezonul de irigaţii, atunci el ar trebui să primească apă la un cu totul alt tarif decât tarifele care se practică pentru clienţii multianuali. De ce? Pentru că un client cu un contract multianual plăteşte un tarif anual care să ajute la întreţinerea şi repararea infrastructurii şi un tarif de livrare pe volumul de apă pe care el îl foloseşte, contorizat ca orice debitmetru sau contor de apă care se instalează într-o casă. În momentul în care acest client sezonier nu a plătit contribuţia la tariful anual, el nu poate să plătească decât tariful pentru apa livrată. Şi atunci este logic ca acest tarif să fie mai mare decât tariful pe care îl plăteşte un client cu un contract multianual şi ar fi normal să cuprindă o cotă parte din lucrările de întreţinere şi reparaţii care s-au făcut pe sistemul respectiv, pentru că şi acele cheltuieli trebuie recuperate de undeva.
     Reporter: Care este situaţia actuală a sistemului nostru de irigaţii?
     Gabriel Ioniţă: Vreau să fac o precizare: nu există un sistem de irigaţii, există un sector de irigaţii. Lumea vorbeşte despre sistemul de irigaţii. Există reţeaua de irigaţii, exis-tă infrastructura de irigaţii, activitatea de irigaţii ea însăşi organizată pe sisteme, care sunt entităţi alimentate într-o singură sursă, deci un teritoriu compact care e alimentat dintr-o sursă şi care cuprinde o anumită suprafaţă. Despre situaţia actuală ce să vă spun? Situaţia sectorului este des-tul de proastă, pentru că nu au fost făcute investiţii de reabilitare de mulţi ani, în afara investiţiilor care s-au făcut în cadrul Proiectului "Reabilitarea şi Reforma Sectorului de Irigaţii" (PRRSI), finanţat de Banca Mondială, şi nici cheltuieli de întreţinere şi reparaţii la reţelele principale de alimentare, a reţelelor de canale. În prezent, singura variantă pe care o are Guvernul pentru sprijinirea financiară a sectorului de îmbunătăţiri funciare - în special a domeniului irigaţiilor - este să finanţeze programe de investiţii în reabilitarea sistemelor, investiţii care sunt permise de reglementările Uniunii Europene şi nu sunt de natura ajutorului de stat. În acest fel, pot fi diminuate costurile de exploatare şi tarifele la care poate fi livrată apa la beneficiari. Este singurul mod permis de reglementările ajutoarelor de stat astfel încât fermierii să poată totuşi să-şi irige culturile, în mod sistematic, la preţuri rezonabile. Fără inves-tiţii în modernizarea şi în reabilitarea sistemelor nu pot fi reduse cheltuielile pentru că irigaţiile în Româ-nia sunt energofage.
     Reporter: În prezent, nu se face nimic concret în acest sens?
     Gabriel Ioniţă: Există un program de investiţii aprobat în luna decembrie 2011 de MADR, un program de investiţii foarte coerent. Sperăm ca bugetul statului să-şi poa-tă permite începerea execuţiei aces-tui program, în cadrul căruia au fost ierarhizate sistemele de irigaţii şi, implicit, investiţiile în sistemele de irigaţii.
     Reporter: Care este situaţia subvenţiilor din sectorul irigaţiilor?
     Gabriel Ioniţă: Până în 2010 subvenţia a fost de circa 40-60 de milioane de euro/an. Există şi un studiu realizat de o echipă de consultanţi, finanţat din PRRSI, care a verificat şi capacitatea de plată a fermierilor după ce nu vor mai fi alocate subvenţiile, dar a cercetat şi modul în care au fost folosite subvenţiile guvernamentale de către diverse organizaţii de utilizatori de apă, în ce direcţii s-au dus aceste subvenţii şi care a fost rezultatul economic. Vă pot da un singur exemplu, care pentru mine rămâne şocant: O anume asociaţie a utilizatorilor de apă pentru irigaţii din judeţul Galaţi a primit, într-un an, şase milioane de lei, adică 1,5 milioane de euro şi a irigat în anul 2009 o suprafaţă de 90 de hectare, nici măcar 100 de hectare. Au fost în jur de 15.000 de euro/hectar. Imens, incredibil. Cam asta s-a întâmplat cu o parte din subvenţiile care s-au plătit pentru irigaţii. Efectul economic al acestor subvenţii a fost foarte redus.
     Reporter: Investiţiile în sectorul de irigaţii ar putea constitui una dintre pârghiile principale pentru dezvoltarea agriculturii?
     Gabriel Ioniţă: Anul trecut, datorită fenomenelor climatice, agricultura a avut o producţie globală record înregistrată, cred, din anul 2000 încoace, şi în culturi de câmp şi în zootehnie. Pentru ca acest lucru să se întâmple şi în următorii ani, primul lucru pe care trebuie să-l facă Guvernul este să investească în reabilitarea acelor sisteme de irigaţii viabile economic unde există şi interes din partea beneficiarilor. Fără interesul fermierilor se aruncă banii în continuare pe fereastră. O modalitate utilizată pe scară largă în unele dintre ţările UE este participarea la investiţii a beneficiarilor. În cadrul proiectului co-finanţat de Banca Mondială împreună cu Guvernul Românei a fost introdus acest concept, care fusese, de fapt, introdus anterior în Proiectul de Dezvoltare Rurală, împreună cu Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Acesta presupune cofinanţarea cos-tului total de către beneficiarii investiţiilor.
     Reporter: Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 82, de anul trecut, ANIF şi SNIF vor fi restructurate. În ce va cons-ta această restructurare?
     Gabriel Ioniţă: Restructurarea SNIF a avut loc în 2005, atunci când SNIF mare s-a împărţit în două: a rămas Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare care are ca obiectiv activitatea de construcţii şi orice altă activitate de natură comercială, iar Administraţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a preluat partea de administrare a patrimoniului statului - sistemele de irigaţii, de desecări, lucrările de combaterea eroziunii solului şi infrastructura de protecţie împotriva inundaţiilor (care a trecut, între timp, la Ministerul Mediului şi Pădurilor). Atunci, SNIF a pornit de la zero, cu bilanţul pe zero. Din momentul acela şi până la jumătatea anului 2011, timp de câţiva ani, a reuşit să facă o pierdere din operaţii (activităţi curente) de aproape 300 de milioane de lei. Aşadar, la SNIF, nu prea a mai rămas ceva de reorganizat. SNIF a fost la un moment dat în administrarea specială a ADS, a Agenţiei Domeniului Statului, după care a trecut la AVAS şi acum este responsabilitatea AVAS să vadă ce mai face. ANIF a fost şi este subiect de restructurare, în sensul de reorganizare, în primul rând teritorială, şi în al doilea rând de reducere substanţială a personalului. Reorganizarea teritorială constă în înlocuirea celor douăsprezece sucursale regionale cu 41 de filiale judeţene, care vor avea, în subordine unităţile de administrare a sistemelor de îmbunătăţiri funciare. De asemenea, vor fi concediaţi circa 3.500 de salariaţi, din aproape 5.000, urmând să mai rămână în funcţie doar 1.500 de salariaţi, potrivit Ordonanţei 82/2011. Personal, sunt îngrijorat că OUG 82 nu are niciun fel de menţiuni cu privire la atenuarea efectelor sociale la care va duce concedierea unui număr atât de mare de angajaţi. Ordonanţa nu prevede niciun fel de compensaţii. Din câte am înţeles, rămâ-ne ca aceste chestiuni să fie clarificate de Guvern. Vom vedea ce se va întâmpla. O altă chestiune care mi-a pus mie, personal, nişte semne de întrebare a fost motivaţia creşterii personalului administrativ prin înlocuirea celor 12 sucursale, care înseamnă 12 directori, 12 secretare, 12 directori economici, 12 contabili, cu 41 de filiale, care înseamnă 41 de directori, 41 de secretare, 41 de contabili etc. Personalul administrativ creşte, în condiţiile în care personalul total al ANIF se reduce cu 70%. Reduci personalul productiv şi creşti personalul neproductiv? Este de competenţa MADR să stabilească, totuşi, un echilibru. Totodată, ANIF îşi păstrează acronimul, dar semnificaţia acestuia s-a schimbat puţin, de la "administraţie" în "agenţie". Agenţia este subordonată ministerului şi este instituţie publică. Administraţia era în coordonarea Ministerului, dar avea statut de regie autonomă, deci era agent economic. Este o diferenţă substanţială din punctul de vedere al formei de organizare.
     Reporter: Este singura problemă legată de organizare?
     Gabriel Ioniţă: Mai există o chestiune - cea legată de organizarea exploatării sistemelor de irigaţii şi de desecare care trec dintr-un judeţ în altul. În condiţiile în care exis-tau aceste sucursale regionale, pe lângă faptul că organizarea regională permitea racordarea la o posibilă reorganizare şi administrare teritorială a României, pe sistemul regiunilor (care e o chestiune în discuţie), nu ştim cum o să arate viitoarea organizare administrativ-teritorială. Era, oricum, o structură mai suplă cu un număr mai redus de entităţi. Faptul că se ajunge la administrarea pe baze adminis-trativ-teritoriale ale judeţelor, exploatarea acestor sisteme, a acestor infrastructuri care trec dintr-un judeţ în altul, ar putea, dacă nu e reglementată şi clarificată, poate duce la nişte probleme între utilizatorii din judeţul care deţine sursa de apă şi utilizatorii din judeţul care este alimentat din sursa de apă. Aceste probleme au existat şi înainte de 1990. Nu sunt nişte chestiuni pe care le inventează economia de piaţă sau noua organizare economico-socială a României. O soluţie simplă ar fi ca judeţul care deţine sursa de apă să exploateze, cu res-ponsabilitate, întreaga schemă hidrotehnică, şi în numele judeţului vecin, şi să încaseze tarifele de acolo.
     Reporter: A mai fost introdusă o taxă de îmbunătăţiri funciare pe care ar trebui s-o plătească toţi proprietarii de terenuri care pot să beneficieze de astfel de servicii. Ce părere aveţi?
     Gabriel Ioniţă: Mi se pare normal, mai grav este că această taxă nu vine împreună cu un impozit pe terenul agricol, care să stimuleze proprietarul de teren să arendeze, să închirieze, să dea în lucru terenul res-pectiv, ca să-şi recupereze banii şi să fie un stimulent şi pentru creşterea producţiei agricole. Acest lucru ar putea să ducă la o utilizare mai eficientă a sistemelor de irigaţii. Oamenii vor trebui să irige, nu doar ca să-şi salveze culturile, ci să facă irigare sistematică şi să aibă un spor de producţie substanţial. Mecanismul de încasare a taxei va fi stabilit de MADR împreună cu Ministerul Finanţelor Publice.
     Reporter: Care vor fi efectele externalizării activităţilor de exploa-tare?
     Gabriel Ioniţă: Până acum erau externalizate sau ar fi trebuit să fie externalizate numai activităţiile de întreţinere şi reparaţii în sistemele de îmbunătăţiri funciare. Acum se externalizează şi activităţiile de exploatare - ceea ce înseamnă exploatarea staţiilor de pompare, atât cele de irigaţii cât şi cele de desecare. De anul viitor, aceste servicii vor fi prestate, în locul ANIF, de nişte firme private. O să vedem cum o să se întâmple acest lucru. Sunt staţii mari de pompare care pot pune nişte probleme mai delicate de întreţinere şi exploatare, mai ales dacă nu au fost subiect de reabilitare, sunt motoare vechi, pompe vechi, echipamente vechi, care pot pune nişte dificultăţi în faţa unuia care nu ştie despre ce e vorba. Dar sunt convins că soluţii se vor găsi, pentru că există experienţă, există oameni cu calificare bună în reţeaua ANIF, sunt convins că vor rămâne cei buni, nu am niciun fel de dubiu în această privinţă. Noi am sesizat toate aceste probleme autorităţilor şi suntem deschişi la orice fel de sprijin pe care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANIF le-ar putea considera necesare.
     Reporter: Mulţumesc! 

     Gabriel Ioniţă: "Cea mai mare suprafaţă irigată după 1991 în România a fost de 736.000 de hectare. În 1990 a fost suprafaţa maximă irigată vreodată, pentru că irigaţia a fost gratis pentru toată lumea şi atunci s-au irigat vreo 2,1 milioane de hectare. Anul trecut s-au irigat aproape 95.000 de hectare, iar suprafaţa care poate fi irigată, cu sistemele în funcţiune, este de aproximativ 1,2 milioane de hectare. Această suprafaţă nu este reabilitată, nu este modernizată, dar poate să furnizeze apă fermierilor. Totodată, această suprafaţă este foarte aproape de suprafaţa viabilă, economic, care pate fi irigată în condiţii de inălţimi mici de pompare şi pe care serviciul de irigaţii poate fi plătit de către un fermier din sporul de producţie. Deja, la suprafeţe mai mari, care înseamnă pompare pe o înălţime mai mare, costul irigaţiilor devine prohibitiv. Ar însemna să se irige doar legume (fără rotaţia culturilor, se complică lucrurile) şi, de regulă, fermierii nu-şi mai permit să plătească pentru irigaţii, mai ales în condiţiile actuale".