Romaero şi Oil Terminal Constanţa au încheiat noi Contracte Colective de Muncă

GEORGE FORCOŞ
Piaţa de Capital / 26 decembrie 2017

Romaero şi Oil Terminal Constanţa au încheiat noi Contracte Colective de Muncă

Romaero Bucureşti, companie de stat specializată în întreţinerea şi repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, şi Oil Terminal Constanţa, operatorul terminalului petrolier de stat de la Marea Neagră, au anunţat că au încheiat noi Contracte Colective de Muncă valabile între 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2019 şi vor menţine salariile nete ale angajaţilor, odată cu transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, de la începutul anului.

"Pe baza acordului dintre partenerii sociali, Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Romaero SA va asigura aplicarea OUG 79/2017, OUG 82/2017 prin măsuri care nu vor avea ca efect diminuarea salariilor nete la nivelul companiei", arată un comunicat al Romaero, transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Pentru primele nouă luni ale anului, Romaero a raportat pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei, potrivit news.ro.

Romaero, companie controlată de Ministerul Economiei, are circa 760 de salariaţi şi are o valoare de piaţă de 143,6 milioane lei (36,7 milioane euro). Compania a înregistrat anul trecut pierderi de 60,3 milioane lei. Prin bugetul de venituri şi cheltuieli, Romaero a estimat că va încheia acest an cu pierderi de 44,18 milioane lei şi venituri totale de 62,7 milioane lei.

La rândul său, Oil Terminal Constanţa a încheiat un nou contract colectiv de muncă, valabil tot doi ani.

"Cu referire la modalitatea de aplicare a prevederilor OUG nr. 79/2017 privind trecerea contribuţiilor sociale în sarcina salariaţilor, părţile au convenit ca începând cu data de 1 ianuarie 2018 să se menţină salariile nete ale tuturor angajaţilor de la data de 31 decembrie 2017", se arată într-un comunicat al companiei.

Oil Terminal Constanţa a raportat un profit net de 11,5 milioane lei în primele nouă luni, în scădere cu 24,9%, de la 15,3 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Cifra de afaceri netă înregistrează la nouă luni o creştere cu 3,5% faţă de primele nouă luni din 2016, până la 120,9 milioane lei, generată de creşterea cu 2,9% a veniturilor din servicii prestate.

Cantităţile derulate de ţiţei şi alte produse petroliere s-au ridicat la 4,06 milioane tone, în scădere cu circa 6% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2016. Companiat are aproape 950 de salariaţi. Principalul acţionar este statul român prin Ministerul Energiei, deţinând 59,62% din capitalul social.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In cele doua societati nivelul de salarizare mediu brut a trecut 7,500Ron, ceea ce inseamna bani in plus la fondul de pensii si salarii din ce in ce mai consistente, similar ultimelor state civilizate din U.E...1,500-2,000euro...Este bine pentru Romania!!!!!!!!!!!

    1. F bine.

      Asa ar trebui sa arate salarizarea intr-un stat UE.

      Nici migranti nu vor sa lucreze pw 1050 in mana. Privati se plang de forta de munca. Forta de munca este doar ca ei vor sclavi. 4,5 mil de oameni de afara ar veni inapoi sa munceasca dar asa la ce sa vina la saracie? Sa nu iti ajunga bani de la o luna la alta? 

      Ei adica "profitorii" nu vor ca sa avem salarii mari pentru ca vor sa fim sclavi si aici acasa dar si atunci cand mergem in statele UE....Roman = sclav

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb