ROMEPS, partener al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu"

T.E.
Companii #Construcţii /

Mihail Ştefan

Mihail Ştefan

Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) a semnat, astăzi, un contract de colaborare cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti (UAUIM), în scopul conceperii şi publicării unui manual de detaliere a anvelopantei, folosind specificaţiile şi tehnologia polistirenului expandat, potrivit unui comunicat al companiei.

Despre necesitatea unui astfel de catalog şi utilitatea lui într-o lume în continuă schimbare, cu provocări nenumărate, ne-au vorbit doamna profesor Ana-Maria Dabija, titularul departamentului de ştiinţe tehnice din cadrul UAUIM, domnul Şerban Căzănişteanu, Preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Polistiren Expandat din România şi domnul Mihail Ştefan, director executiv ROMEPS.

Ana-Maria Dabija, titularul departamentului de ştiinţe tehnice din cadrul UAUIM, citată în comunicat, a susţinut: "Ghidul a prins contur din dorinţa mai multor doctori-arhitecţi din cadrul Universităţii de a ajuta studenţii să înţeleagă disciplinele pe care le învaţă, în special detalierea de arhitectură, de la scara mare de concept, până la cea a detaliului. De ce un ghid destinat polistirenului expandat? În special pentru că este important ca toate materialele de construcţii să fie utilizate conform fişei lor tehnice, domeniului de aplicare şi conform specificaţiilor de performanţă asumate de producător în fişa tehnică. În al doilea rând, pentru că aşa cum are plusuri, fiecare produs are şi sensibilităţile lui, care însă pot fi reduse semnificativ prin informaţii clare şi corecte, care să ajungă la toţi cei implicaţi în procesul construcţiei unui imobil: de la proiectant, arhitect, la inginer, constructor, aici integrând atât coordonatorul de echipă, cât şi meşterii."

Mihail Ştefan, directorul executiv al Asociaţiei de Polistiren Expandat din România, a declarat referitor la parteneriatul cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu că "este un parteneriat extrem de benefic şi ni l-am dorit din prisma faptului că ajută la educarea şi conştientizarea a doi vectori foarte importanţi în industria construcţiilor: studenţii, pe de o parte, si piaţa, pe de altă parte. Prin acest ghid asumat de cele două instituţii, ne dorim să oferim principiile de evaluare a sistemelor cu polistiren expandat. Aşa cum bine spunea şi doamna profesor, catalogul trebuie să îl aibă toţi, de la studenţi, până la specialişti, pentru că este punctul de plecare în a învăţa cum să gândească un termosistem. Aici se prezintă caracteristici, detalii de execuţie proprii polistirenului expandat, în diferite condiţii specifice. Aşa că nu mai lăsăm loc de interpretare.", arată sursa precizată.

Şerban Căzănişteanu, preşedinte ROMEPS, a declarat la rândul său, că "orice lucrare care implică folosirea polistirenului expandat va fi perfectă din toate punctele de vedere dacă se va respecta fişa tehnică, detaliată dupa catalogul ROMEPS. Acest catalog reprezintă o bază de pornire. Pentru asta este util. Pentru că ai de unde să pleci. Şi plecând de la acei parametri, mergi mai departe, personalizând spre ceea ce ai tu nevoie. Le mulţumim tuturor cadrelor universitare implicate în acest proiect si, totodată, tuturor membrilor Asociaţiei care au conlucrat la dezvoltarea şi crearea acestui catalog. Vreau să îi asigur, atât pe studenţii din cadrul Universităţii "Ion Mincu", cât şi pe domnii şi doamnele profesor care ne-au susţinut în acest proiect, de suportul nostru viitor, întrucât ştim că sufletul construcţiilor, sufletul clădirilor care urmează să se construiască, stă între pereţii acestei instituţii.", se mai notează în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS