Rompetrol Well Services îşi dublează profitul în primele nouă luni

F.A.
Companii / 14 noiembrie 2013

Compania Rompetrol Well Services (RWS), membră a grupului Rompetrol, a realizat, în primele nouă luni ale anului acesta, un profit net dublu faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la circa 23,87 milioane lei, arată un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit documentului citat, cifra de afaceri netă a urcat, de asemenea, cu 37%, de la 69,38 milioane lei la 95,56 milioane lei, în perioada analizată.

"Rezultatele obţinute de RWS au la bază gestionarea eficientă a efectelor directe şi indirecte ale mediului de afaceri volatil, flexibilitate în negocierea contractelor comerciale, în condiţiile actualei cereri de servicii. În plus, în această perioadă am finalizat investiţii în valoare de două milioane dolari care ne permit oferirea de servicii la sondă calitative, complexe, în condiţii de eficienţă economică", a declarat directorul general adjunct al companiei, Adrian Stănescu.

În primele nouă luni ale anului trecut, Rompetrol Well Services a înregistrat un profit brut de 18,61 milioane lei şi o cifră de afaceri netă de 69,38 milioane lei.

Titlurile Rompetrol Well Services au crescut cu 1,04%, astăzi, până la 0,485%.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb