Ropharma estimează pentru 2014 o creştere cu 25% a profitului

E.D.
Companii / 30 aprilie 2014

Compania farmaceutică Ropharma Braşov (RPH), controlată de omul de afaceri Mihai Miron, estimează pentru acest an o creştere cu 25% a profitului, la 9 milioane lei (două milioane euro), şi cu 5% a vânzărilor, la 433 milioane lei (97 milioane euro).

Acţionarii Ropharma au aprobat în AGA de ieri bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei.

De asemenea, s-a aprobat şi repartizarea profitului net al societăţii, în sumă de 7,2 milioane lei, către rezerve şi acoperirea rezultatului reportat.

Anul trecut, vânzările companiei au crescut nesemnificativ, la 411,2 milioane lei (93 milioane euro), iar profitul a avansat cu aproape 3%, la 7,2 milioane lei (1,6 milioane euro).

Ropharma are două unităţi de producţie în Târgu Mureş şi Chişinău, unde fabrică suplimente alimentare şi medicamente. Compania de distribuţie are cinci depozite şi 1.200 de farmacii client. Reţeaua proprie de farmacii cuprinde 127 unităţi. Aria de acoperire este de 25 judeţe şi municipiul Bucureşti.

Structura vânzărilor societăţii a fost anul trecut de 71,4% prin farmaciile proprii şi de 28,6% prin distribuţie.

Compania a bugetat pentru acest an investiţii de aproape 7,2 milioane lei, din care jumătate pentru achiziţionarea de licenţe pentru farmacii. De asemenea, compania are în plan lansarea a 13 produse noi.

Ropharma se situeaza pe poziţia 8 în topul distribuitorilor farma naţionali, cu 3,3% cotă de piaţă, iar pe segmentul de retail ocupă poziţia a cincea. Compania are peste 900 de angajaţi.

Potrivit celor mai recente raportări de la BVB, omul de afaceri Mihai Miron deţine indirect 31,65% din acţiunile Ropharma. Prin Rimia Investments, el controlează 14,12% din acţiuni, iar prin ADD Pharmaceuticals 17,53%.

Arrow Pharmaceuticals, firmă înregistrată în SUA, controlează 31,29% din acţiunile Ropharma.

În acţionariatul Ropharma se regăseşte fondul de pensii AZT Viitorul Tău - Allianz, care are 5,87% din titluri, precum şi fondul de Pensii Administrat Privat ING, cu 4,99%.

La deschiderea şedinţei bursiere din această dimineaţă, acţiunile RPH creşteau cu 4,35%, la un preţ de 0,36 lei/acţiune. La această valoare, capitalizarea bursieră a firmei este de aproape 179 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb