GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

ROVANA PLUMB: Construcţia de autostrăzi, prioritate la transporturi

A.T.
Politică /

Rovana Plumb (sursa foto: Twitter)

Rovana Plumb (sursa foto: Twitter)

Prioritatea zero în mandatul de interimat de la transporturi este de a continua într-un ritm mult mai rapid implementarea contractelor care sunt în derulare în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, a declarat, ieri, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

"Din nou voi avea o întâlnire atât cu companiile cât şi cu constructorii dacă au apărut alte probleme între timp, în aşa fel încât să putem să finalizăm ceea ce s-a început, să demarăm alte proiecte noi. Este nevoie, pe de o parte, să continuăm ceea ce în ultimii doi ani, 2017-2018, s-a făcut şi în acelaşi timp să demarăm proiecte majore noi, pentru că avem un Masterplan care a fost aprobat, adoptat atât de către noi cât şi de şi Comisia Europeană şi pe care trebuie să îl urmărim şi să avem autostrăzi în România. Dar nu numai autostrăzi, avem nevoie şi de căi ferate, avem nevoie şi de trenuri, şi de vagoane care să fie moderne şi care să corespundă nevoilor pe care le au călătorii, aşa că avem atât contracte pe rutier semnate cât şi pe feroviar", a spus Plumb.

Ea a menţionat că suma alocată pentru România pe infrastructura rutieră, feroviară şi navală este de 5,8 miliarde de euro.

"Din aceste 5,8 miliarde de euro suntem sub contract la 5,9 miliarde de euro, deci am depăşit un pic. Putem să depăşim 300% pentru că am aprobat acest lucru în colaborare şi cu acordul Comisiei Europene, şi de aceea aş vrea să pregătim şi să dăm drumul la proiecte majore pentru anii care urmează", a spus Plumb.

În opinia acesteia, pentru orice proiect major sau orice investiţie de calitate, respectiv autostrăzi sau spitale, este nevoie de o pregătire de cel puţin trei ani.

"Un proiect major de autostradă sau dacă vreţi spitalele regionale - şi ele sunt investiţii majore - o investiţie de calitate are nevoie de o perioadă de pregătire. Orice proiect major, de anvergură are nevoie de o perioadă mai mare de pregătire. Aşa se întâmplă în cazul infrastructurii în transport, aşa se întâmplă şi în cazul infrastructurii din sănătate, dacă vorbim de spitale regionale, avem nevoie de o perioadă de pregătire de cel puţin trei ani. Aceste investiţii nu sunt făcute ca să se menţină pe o perioadă scurtă de timp ci pe o perioadă foarte lungă de timp ceea ce înseamnă că este nevoie şi de o pregătire a documentaţiei foarte bună", a explicat şeful Fondurilor Europene.

În acest context, Rovana Plumb a menţionat că în cazul spitalelor regionale nu există niciun fel de renunţare. "Se vor face doar că perioada de pregătire pentru tot ceea ce înseamnă documentaţie tehnică este de aproape trei ani de zile. Important este că proiectele bune să fie continuate", relatează Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS