Rusia a devenit membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 august 2012

Rusia a negociat timp de 18 ani aderarea sa la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Rusia a negociat timp de 18 ani aderarea sa la Organizaţia Mondială a Comerţului.

Rusia a devenit ieri, în mod oficial, al 156-lea stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), după 18 ani de negocieri, în urma intrării în vigoare a Protocolului privind aderarea ţării la Acordul de la Marrakesh - documentul fondator al OMC.

Documentul care face din Rusia membru al OMC a fost semnat la Geneva, în data de 16 decembrie 2011.

"Federaţia Rusă s-a angajat să aplice pe deplin toate prevederile OMC, recurgând la foarte puţine perioade de tranziţie", a anunţat organizaţia.

Ministerul rus al Dezvoltării Economice a informat că noua calitate de membru al OMC va genera, în Rusia, reducerea preţurilor bunurilor importate şi autohtone. Potrivit Băncii Mondiale, aderarea la OMC va da un impuls suplimentar de 3,3% PIB-ului Rusiei în fiecare din primii trei ani de la aderare, iar cifra ar putea să crească ulterior. Banca Mondială consideră că aderarea la OMC va aduce aproximativ 162 de miliarde dolari anual economiei Rusiei, pe termen lung.

"Aderarea Rusiei la OMC este un pas major pentru integrarea viitoare a ţării în economia mondială", spune comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht, adăugând: "Acest lucru va facilita investiţiile şi schimburile comerciale, va susţine accelerarea modernizării economiei Rusiei şi va aduce numeroase oportunităţi de afaceri atât ţării, cât şi companiilor europene".

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, ales în martie 2012 pentru al treilea mandat la Kremlin, vrea să câştige termeni comerciali cât mai favorabili pentru companiile din ţară, să valorifice potenţialul local prin atragerea de capital şi să diversifice economia, care să nu mai depindă atât de mult de exporturile de energie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb