Rusia afirmă că a livrat hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari către Europa din 2022

Z.B.
Internaţional / 13 octombrie, 07:33

Rusia afirmă că a livrat hidrocarburi în valoare de 320 de miliarde de dolari către Europa din 2022

Rusia a declarat luni că a vândut ţărilor europene hidrocarburi în valoare de peste 320 de miliarde de dolari din 2022, în ciuda sancţiunilor adoptate împotriva sa din cauza conflictului din Ucraina, transmite AFP, citat de Agerpres.

„Această cifră se ridică, pentru perioada din 2022 până în prezent, la 320,7 miliarde de dolari (aproximativ 286 de miliarde de euro, n.red.). Este vorba despre volumul livrărilor de resurse energetice către ţările Uniunii Europene”, a afirmat la televiziune vicepremierul rus responsabil cu energia, Aleksandr Novak, conform agenţiei de presă.

Potrivit acestuia, ţările europene au cumpărat hidrocarburi ruseşti în valoare de 21,3 miliarde de dolari (aproximativ 19 miliarde de euro) doar în primele nouă luni ale anului 2026, precizează sursa citată.

„Cu alte cuvinte, în ciuda restricţiilor legate de sancţiuni, continuăm să furnizăm resurse energetice în anumite domenii pentru care au fost acordate derogări”, a adăugat Novak, potrivit sursei menţionate.

Uniunea Europeană a adoptat numeroase sancţiuni împotriva Rusiei de la începutul ofensivei de mare amploare din Ucraina, însă multe ţări, printre care şi Franţa, continuă să se aprovizioneze de la aceasta cu hidrocarburi, în special cu gaz natural lichefiat (GNL), relatează sursa citată.

Mai multe state, printre care Slovacia şi Ungaria, beneficiază, de asemenea, de o scutire pentru a cumpăra petrol rusesc transportat prin conducte, precizează agenţia de presă.

Acest total nu ia în calcul hidrocarburile ruseşti care ajung în Europa în mod indirect, după ce au fost procesate în ţări terţe precum India şi Turcia care şi-au majorat masiv achiziţiile de ţiţei rusesc din 2022, la fel ca şi China, informează agenţia de presă.

Această situaţie a atras criticile oficialilor americani, inclusiv cele ale preşedintelui SUA, Donald Trump, care a anunţat vineri un acord privind furnizarea de motorină de către Rusia pe pieţe pentru a tempera preţurile care înregistrează o creştere la nivel mondial, transmite sursa citată.

„Uniunea Europeană a plătit Rusiei 250 de miliarde de dolari pentru energia sa, iar media care difuzează ştiri false nu vor să abordeze acest subiect. Am făcut alegerea corectă pentru poporul american”, a justificat Trump într-un mesaj transmis luni pe reţeaua sa Truth Social, folosind o sumă revizuită de acum în creştere de către Moscova, informează agenţia de presă.

Ministrul american al finanţelor, Scott Bessent, a criticat duminică „ipocrizia” europenilor care „continuă să îl finanţeze pe Vladimir Putin” în timp ce „susţin că noi nu putem beneficia de o gură de aer în ceea ce priveşte preţul motorinei”, conform sursei menţionate.

Consilierul lui Vladimir Putin pentru cooperare economică internaţională, Kirill Dmitriev, a criticat, de asemenea, luni, pe X, „ipocrizia incredibilă a birocraţilor din UE”.

Întrebat despre acordul referitor la motorină, Novak a estimat că Rusia, care este unul dintre principalii producători mondiali de hidrocarburi, „va putea atinge un volum de 3 până la 3,5 milioane de tone pe lună de livrări pe pieţele mondiale, aşa cum era cazul înainte de criză”, transmite agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3373
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7714
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3160
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8793

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb