GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

RWEA vrea program de reconversie profesională pentru cei din zonele dependente de producerea energiei din cărbune

Ziarul BURSA #Companii #Energie /

Industria eoliană, prin Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), propune un proiect ambiţios de pregătire şi reconversie profesională pentru persoanele din zonele dependente de sectorul producerii energiei din cărbune, a anunţat, ieri, RWEA, printr-un comunicat.

RWEA, împreună cu firmele din cadrul său (precum Monsson - RESS şi CEZ Romania), Ministerul Energiei şi Universitatea din Petroşani, au în plan deschiderea unei Academii pentru Surse Regenerabile şi Distribuţie a Energiei Electrice în Valea Jiului. Comunicatul citat notează: "Academia îşi propune accesarea fondurilor disponibile prin Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziţie, având în vedere că pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de zece ani, este ţintită reconversia a aproximativ 5.000 de specialişti în energie eoliană şi 3.000 în distribuţia de energie electrică pe an, pentru un total de până la 8.000".

Abilităţile tehnice şi profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt uşor transferabile către sectoarele energiei regenerabile şi al distribuţiei de energie, iar certificările obţinute în urma cursurilor de formare si reconversie le vor permite acestora să lucreze în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor regenerabile şi a reţelelor electrice din toată lumea, cu beneficii salariale atractive, au mai transmis iniţiatorii proiectului.

Claudia Brânduş, preşedintele RWEA, a declarat: "Într-un moment în care barierele din calea tranziţiei energetice au încetat să mai fie de natură economică, devine evident că aceasta trebuie să fie justă şi echitabilă pentru a fi acceptată de întreaga societate. Iar România nu are doar un potenţial semnificativ pentru creşterea cotei de energie produsă din surse regenerabile, dar şi responsabilitatea de a asigura un viitor comunităţii dependente de activităţile miniere ce a contribuit de-a lungul timpului la industrializarea ţării. O tranziţie energetică de succes include modernizarea economiei regiunilor dependente de activităţile de exploatare a cărbunelui şi adaptarea la schimbările structurale şi tehnologice, pentru a asigura un viitor comunităţilor din aceste regiuni".

Necesarul de forţă de muncă în domeniul distribuţiei energiei electrice în România este încă unul dintre punctele pe care îşi propune să le adreseze proiectul, prin realizarea în Târgu Jiu şi Craiova, în sprijinul minerilor din cele două zone, a unor centre de formare şi recalificare profesională pentru profesionişti în acest domeniu, cu implicarea CEZ Romania, mai arată comunicatul.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Zona aia este fief PSD, unde, dupa cum bine se stie, doar PSD da oamenilor pomana sa nu moara de foame. Tentativele de a scoate aceasta categorie socio-profesionala, minerii, masa de manevra ideala, de sub influenta PSD vor fi descurajate.

    N-o sa le spuna nimeni in fata - NU! - ba dimpotriva, initiativa va fi aplaudata, probabil se vor si impauna cu ea niste trepadusi de partid, dar cand o fi sa treaca la fapte... stai sa gasim spatiul potrivit, da' nu aveti avizul nu stiu care, da' va trebuie atestat profesional de la Min Muncii, da' stai sa vezi ca meseria asta nu e-n nomenclatorul de profesii, trebuie sa dam OUG pe chestia asta, insa acum vin alegerile si nu e oportun, da' Ministerul Energiei ce zice etc. etc. etc.

    Cred ca pana la urma Monsson, cum ii stiu eu, o sa faca proiectul asta in Dobrudza, in Bulgaria, ca tot sunt o gramada de vorbitori de romana pe-acolo. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS